După ședința de miercuri în care au fost decise noi restricții în România, Klaus Iohannis a anunțat că elevii din țară urmează să intre, de luni, 25 octombrie, într-o vacanță ce va dura două săptămâni. Cum și când se vor recupera orele? Ministrul Educației a oferit primele explicații. Când seCiteste pe larg

BioNTech este pe cale să ceară în toată lumea, în următoarele săptămâni, aprobarea pentru folosirea vaccinului său contra Covid-19 la copii de peste 5 ani, au declarat principalii doi directori ai companiei pentru ziarul german Der Spiegel, citat de Reuters. ”În următoarele câteva săptămâni vom înainta rezultatele testelor pentru 5-11Citeste pe larg