Nicolae Ciucă l-a primit marți, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi. Primirea a avut loc în contextul vizitei efectuate de către oficialul Republicii Moldova la București, la invitația omologului său român. Premierul român a subliniat nevoia de dialog în vremuri complicate și cu efecte importanteCiteste pe larg

Ministrul Apărării Naţionale anunţă că indemnizaţiile de care beneficiază soldaţii profesionişti, între care cele pentru deplasări, pentru chirii dar şi solda de grad sunt „rămase în urmă” şi că aceste vor creşte, fără ca acest lucru să aibă impact asupra bugetului. „Avem un proiect de ordonanţă care este în lucru,Citeste pe larg

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Eroilor. Acesta afirmă că românii au datoria să le mulţumească militarilor care s-au sacrificat pentru ţară. „Trebuie să recunoaştem că, într-o astfel de zi, orice am spune şi orice am face ar fi prea puţin pentru aCiteste pe larg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu exclude posibilitatea extinderii programului pe care Ministerul Sănătăţii îl desfăşoară pentru ajutoarea cuplurilor infertile care doresc copii, dar a precizat că trebuie stabilite nişte criterii. Alexandru Rafila a fost întrebat, miercuri, în ce stadiu este proiectul de ajutorare a cuplurilor care doresc să aibă copiiCiteste pe larg

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, consideră că toţi cei 438 de kilometri de autostradă asumaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi realizaţi până în anul 2026. „A7 (Autostrada Moldovei n.red.) sunt convins că va fi cap-coadă pentru că se intră rapid în faza de execuţie.Citeste pe larg

Cea mai importantă vulnerabilitate a Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor subordonate o reprezintă în continuare deficitul de resurse umane, a declarat joi ministrul de Interne, Lucian Bode. „Ministerul Afacerilor Interne este o instituţie fundamentală în arhitectura de securitate a statului român, iar pe timp de pace este ministerul careCiteste pe larg

Opţiunea de rămâne în România pentru a lucra şi studia trebuie să rămână o alternativă viabilă pentru fiecare student, a afirmat, sâmbătă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „Avem intenţia de a susţine această apropiere dintre şcoală, universitate şi piaţa muncii prin motivare. Ne gândim, poate, la o finanţare mai generoasă pentruCiteste pe larg

Comisarul-șef de poliție Cristian Lațcău a încetat din viață în urma unui infarct miocardic. Avea doar 50 de ani. Cristian Lațcău a fost șef al Direcției de Combatare a Crimei Organizate Sălaj, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Liderul Partidului Ecologist Român a criticat ultima inițiativă a Ministerului Educației prin care meditațiile cu profesorul de la clasă vor fi interzise prin lege. “Ministrul Sorin Cîmpeanu efectiv nu știe ce să mai inventeze ca să pară că produce vreo schimbare în sistemul de educație românesc. Adevărul este că înCiteste pe larg

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a afirmat joi că au fost evaluate peste 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare, la un eveniment de specialitate. Întrebat dacă ar putea creşte pensiile mai mici, el a răspuns că această discuţie este neconstituţională. „Această discuţie cu creşterea pensiilorCiteste pe larg

Ministrul sportului, Eduard Novak, a fost pus într-o ipostază rușinoasă și jenantă în direct la TV, după ce a fost rugat să spună versurile imnului național al României, „Deșteaptă-te române!”. Eduard Novak conduce Ministerul Tineretului și Sportului din 2020, acesta făcând parte din UDMR, partid aflat în coaliția de guvernareCiteste pe larg

Un complet de cinci judecători de la instanța supremă ia, de luni, în analiză apelurile declarate de procurorii anticorupție și de fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, fostul deputat Cristian Boureanu, cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, și alți inculpați, în dosarul de mare corupție în care au fost dejaCiteste pe larg