Primăvara reprezintă renaşterea şi revitalizarea, astfel că şi ţinutele tale ar trebui să se bucure de un plus de culoare, prin abordări tinereşti şi pline de vitalitate, în care se îmbină inspirat piesele vestimentare cu încălţămintea de damă potrivită, dar şi cu accesoriile practice şi în tendinţe. Odată cu terminarea sezonului rece, vei dori să […]

Citeste pe larg

​Simularea Bacalaureatului 2022 începe luni, 28 martie, cu proba de limba și literatura română, în care viitorii absolvenți de liceu își pot testa, prin rezolvarea subiectelor, cunoștințele în perspectiva examenului de BAC din luna iunie. Elevi care susțin examenul de bacalaureatFoto: AGERPRES Pentru pregătirea elevilor care susțin simularea BAC 2022,Citeste pe larg

”Am avut trei modele în viaţă: tatăl meu, Ioan Danileţ, cizmar de meserie, pe care l-am iubit enorm, pentru ordinea şi disciplina insuflată încă de mic în cadrul unei educaţii „spartane” pe care am primit-o şi pentru care îi sunt recunoscător. Nu a fost membru de partid. Era un criticCiteste pe larg

Piața autoturismelor noi din România este una atipică în raport cu ce se întâmplă în restul Uniunii Europene. În unele cazuri mărcile premium vând mult mai multe unități față de brand-uri consacrate de volum. De câțiva ani în România și mașinile producătorilor exclusiviști sunt la mare căutare. Ferrari, Lamborghini, BentleyCiteste pe larg

​Bacalaureat 2021 continuă miercuri cu proba la alegere, în funcție de profil, acesta fiind: Geografie, Anatomie, Biologie, Chimie Anorganică, Chimie Organică, Fizică, Informatică, Logică, Economie, Filosofie, Psihologie, Sociologie. Subiectele primite la BAC 2021 și baremul de corectare va fi publicat de Ministerul Educației . Elevii de clasele a XII-a șiCiteste pe larg

​Absolvenții de liceu vor susține, începând cu 28 iunie, examenul de Bacalaureat 2021. Pentru a se pregăti pentru BAC, Ministerul Educației a publicat, de-a lungul ultimelor luni, 12 serii de teste de antrenament cu modele de subiecte la toate disciplinele, pentru real și uman, filierele teoretică, tehnologică și pedagogică. PotrivitCiteste pe larg