Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-o casă din localitatea Mihăilești. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, Detașamentelor Bolintin Deal și Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere, autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă și o ambulanță SMURD. Când au ajuns echipajele, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și      într-una din încăperile de la etaj, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Din fericire nu au fost persoane rănite. Pompierii au acționat rapid, astfel încât să protejeze restul locuinței. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coșului / burlanului de […]

Citeste pe larg

Peste 30 de incendii s-au produs, anul acesta, în zona de competenţă a ISU Giurgiu, din cauza coşurilor de fum defecte, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor. Cel mai grav eveniment s-a produs în luna martie, în localitatea Toporu, acolo unde o femeieCiteste pe larg