Un coș de fum necurățat putea produce o tragedie în comuna Malu
Casa unei familii din localitatea Malu a fost în pericol de incendiu, aseară, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine. Din fericire, fumul a fost observat la timp.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în pod, unde ardeau o doi m din grindă și scândură, pe aceeași suprafață. De asemenea, s-au deteriorat coșul de fum și tavanul camerei în care se afla soba.
Pentru a evita astfel de dezastre, ISU Giurgiu vă sfătuiește;
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
- curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
- tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Autorul articolului Bragaru Mariana
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-acum.ro/cos-de-fum-necuratat-putea-produce-tragedie-in-comuna-malu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-acum.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Acum – ziarul electronic al giurgiuvenilor de unde afli totul la timp
Data originala articol 21 ianuarie 2025 12:17