Consiliul Județean Giurgiu organizează sâmbătă, 13 noiembrie 2021 o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici. Locul desfășurării acestei campanii va fi parcarea din fața Direcției Sanitar Veterinare: Bd. București, Bl.114. Cei care au un animal de companie pe care doresc să-l sterilizeze, pot face programări la numărulCiteste pe larg

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care permite ajustarea prețurilor pentru materialele de construcții, fără a mai fi nevoie de noi acte justificative, licitații sau proceduri birocratice, declara deputatul liberal Alexandru Andrei zilele trecute. „Astfel, lucrările finanțate din bani publici continuă prin adoptarea acestui proiect de lege care asigurăCiteste pe larg

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat trei cetățeni bulgari care au prezentat pentru control  autorităţilor competente, teste negative false pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2, cu intenția de a intra pe teritoriul României. În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei GiurgiuCiteste pe larg

Aproape 68%, reprezentând peste 2 milioane de copii din unităţile şcolare de stat şi private din România au revenit fizic la cursuri, astăzi, 8 noiembrie, după vacanţa de două săptămâni impusă din cauza creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19. Totuși, decizia autorităţilor a stârnit nemulţumirea multor părinţi şi profesori.Citeste pe larg

UDMR a decis să înceapă negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernere între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, a anunțat Kelemen Hunor. El susține că „această coaliţie are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituţiei, iar introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel deCiteste pe larg

Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Hotarele, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, a primit, în data de 4 noiembrie 2021, donații din partea Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Asociația Maria Holtzhauser – donații pentru persoanele vârstnice aflate în Centrul din HotareleCiteste pe larg

Vaccinarea ”la chiuvetă” s-a extins și în Republica Moldova, acolo unde a fost recent destructurată o adevărată rețea care vindea certificate verzi doritorilor cu bani! Procurorii anticorupție au reținut trei persoane, dar beneficiari sunt de zeci de ori mai mulți. ”Vaccinarea la chiuvetă” s-a extins și în Republica Modova. TreiCiteste pe larg

Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Hotarele, centru aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a primit în data de 4 noiembrie 2021, donații din partea Asociației Maria Holtzhauser. Donațiile au constat în alimente, dulciuri, detergenți, materiale de protecție și produse de curățenie. În acestCiteste pe larg

Oricât de obosită ar fi după ce vine de la serviciu, o #femeie trebuie să se îngrijească şi de familia ei, dar şi de gospodărie, tot cu zâmbetul pe buze, Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Deputatul Elena Dinu susține campania „Partajați sarcinile în mod egal acasă, pentru șanse egale la loculCiteste pe larg

„Oricât de obosită ar fi după ce vine de la serviciu, o #femeie trebuie să se îngrijească şi de familia ei, dar şi de gospodărie, tot cu zâmbetul pe buze, cu aceeaşi eficienţă, acelaşi efort şi cu la fel de multă răbdare. Şi, oricât de epuizată ar fi după oCiteste pe larg

Cum pandemia și normele de siguranță aferente au determinat consumatorii să se îndrepte spre mijloace de achiziții de la distanță, predilecția pentru shopping în mediul virtual se va menține și în 2021. Magazinele online sunt așadar „luate cu asalt” de cumpărătorii nerăbdători să-și procure cu discount avantajos produsele vizate deCiteste pe larg