Din cei 8 miliarde de oameni care trăiesc acum pe Pământ, doar 3.311 sunt miliardari în dolari. Aceștia din urmă au împreună o avere de 11,8 trilioane, adică aproximativ 11,8% din PIB-ul mondial. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Despre “Blestemul Afgan”, apariția “Planetei Mici” și întărirea “Planetei Mari” Să începem cu câteva date istorice și o întrebare:La 15 Mai 1988 URSS începea retragerea din Afganistan în urma pierderii rușinoase a războiului cu o fantomatică țară.La 2 Septembrie 2021 SUA a început și ea retragerea din Afganistan. În urmaCiteste pe larg

N-au trecut nici 24 de ore de când a anunțat că are cancer – stârnind uimirea Planetei – că președintele ilegitim al SUA, super-vaccinatul, dublu-mascatul și ultra-protejatul Joe Biden, a fost anunțat cu Covid. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Despre criza „lumii civilizate” și iminența imploziei „Planetei Mici” În doar câteva zile am avut parte de o sumedenie de informații care par contradictorii, fără legătură unele cu altele, dar care în realitate schițează foarte clar criza în care se află „lumea civilizată”, „Planeta Mică” – așa cum am numit-oCiteste pe larg

Dar parcă nu este suficient! Și tocmai vedem cum mai marii „Planetei mici” au intrat într-o spirală a deciziilor autodistructive, luând măsuri care nu fac nimic altceva decât să sporească criza în care se află deja. Motiv pentru care s-a întâmplat ce s-a întâmplat și cu guvernul Marii Britanii. „PlanetaCiteste pe larg

Domnul profesor Fițiu susține, nici mai mult nici mai puțin, decât să renunțăm la laptele de vacă, datorită cantității lui sporite de hormoni! Argumentația dumnealui se bazează pe cartea profesorului francez Henri Joyeux, care este convins că Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg