Certificatul Covid la locul de muncă va fi introdus în momentul înregistrării unei creşteri susţinute de 3 săptămâni consecutive a numărului de cazuri cu un coeficient de 1,5, iar acordarea de către Guvern a voucherelor gratuite pentru testare va asigura adaptarea agenţilor economici la situaţia creată de introducerea acestuie certificat,Citeste pe larg

În urma articolului nostru referitor la incidentul petrecut la ceremonialul prilejuit de Ziua Națională a României , în care un membru al Organizației  de Tineret al PSD Giurgiu, Eduard Ingeaua, era acuzat că l-ar fi agresat pe  președintele Organizației TNL Giurgiu, Adrian Chiran, am primit o precizare chiar din parteaCiteste pe larg

Sâmbată, conducerea PSD Giurgiu a hotărât excluderea a doi consilieri județeni, considerați ”vinovați” de colaborare cu PNL, dat fiind faptulcă un proiect de hotărâre din ultima ședința a CJG a fost aprobat cu un număr de voturi mai mare decât cel al consilierilor formațiunii liberale.Dincolo de absurdul acuzației, dat fiindCiteste pe larg

“Sâmbată, conducerea PSD Giurgiu a hotărât excluderea a doi consilieri județeni, considerați ”vinovați” de colaborare The post COMUNICAT – Precizările Președintelui Consiliului Județean Giurgiu,Dumitru Beianu, cu privire la excluderea a doi consilieri judeţeni PSD appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: COMUNICAT – Precizările PreședinteluiCiteste pe larg

  Întrebat dacă bolnavii Spitalului județean de Urgență Giurgiu au primit suficiente medicamente pentru tratarea lor contra Covid, directorul instituției,  Dragoș CHIVU ne spunea: ” S-au primit prin DSP Giurgiu medicamente dedicate bolnavilor de Covid din Spitalul Județean Giurgiu. Nu multe… Este vorba de câteva doze pentru bolnavii mai grav,Citeste pe larg

În ultimele 24 de ore, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-au înregistrat timpi de așteptare ridicați pe arterele destinate traficului de autocamioane, ca urmare a faptului că într-un timp relativ scurt, s-a prezentat un număr mare de astfel de mijloace de transport,Citeste pe larg

  După cum scriam sâmbătă, 13 noiembrie, într-un articol apărut sub titlul ”Salariați ai Serviciului de Ambulanță Giurgiu, târâți, fără voia lor, într-un scandal  devenit viral în mediul on line”,  incidentul a avut loc în curtea Spitalului Județean de Urgență, fiind ulterior comentat pe mediile de socializare, dar într-un contextCiteste pe larg

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu face cunoscut celor direct interesați că proba de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de directori și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în perioada 15 noiembrie – 18 noiembrie 2021, la centrul de interviu Inspectoratul Școlar JudețeanCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Precizări asupra îndeplinirii Bugetului de Venituri și Cheltuieli la Administrația Zonei Libere Giurgiu SA 💯Administrația Zonei Libere Giurgiu SA, odată cu aprobarea rectificării BVC 2021 în ședința Consiliului Local Giurgiu din 28.10.2021, și-a propus să încheie anul fiscal cu o creștere a veniturilor din exploatare cu pesteCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Precizări asupra îndeplinirii Bugetului de Venituri și Cheltuieli la Administrația Zonei Libere Giurgiu SA 💯Administrația Zonei Libere Giurgiu SA, odată cu aprobarea rectificării BVC 2021 în ședința Consiliului Local Giurgiu din 28.10.2021, și-a propus să încheie anul fiscal cu o creștere a veniturilor din exploatare cu pesteCiteste pe larg

Jantea Mirel, primarul comunei Malu vine cu o serie de precizări privind contextul epidemiologic actual, precizări pe care vi le prezentăm în cele ce urmează. „La data de 18.10.2021, comuna Malu a înregistrat o incidență îngrijorătoare și totodată, nedorită, de 27,14 la mia de locuitori. În acest context, Comitetul JudețeanCiteste pe larg

În atenția persoanelor care solicită orice fel de informații de la Biroul „Relații cu Publicul” din Primăria Municipiului Giurgiu, Direcția de Taxe și Impozite Locale, Direcția de Evidență a Persoanelor, Direcția de Asistență Socială. „Conform HG 1130/22.10.2021 privind modificarea anexelor nr.2 și nr.3 ale HG 1090/2021, la Anexa 3, ART.12,Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Precizări cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței ✅În data de 16 septembrie 2021, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Actul normativ prevede acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energieCiteste pe larg