„În ultima vreme, Statele Unite răspândesc ştiri false despre China”, a denunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, întrebat despre dezvăluiri în acest sens ale cotidianului american The New York Times. Rusia a cerut ajutorul economic şi militar al Chinei pentru aCiteste pe larg

Spania propune abordarea Covid-19 ca o boală endemică, precum gripa, devenind prima țară europeană importantă care sugerează că vom învăța să trăim cu noul coronavirus. Suntem foarte aproape de așa ceva, spune și Fauci de pe celălalt țărm al Atlanticului, potrivit Naftemporiki, citat de Rador. Ideea câștigă treptat teren șiCiteste pe larg

„#PSD își îndeplinește obiectivele politice majore pentru care a intrat la guvernare, prin #bugetul anului 2022. Astfel, toate măsurile din pachetul social al PSD, precum creșterile de alocații, pensii, sprijinul pentru energie au finanțarea asigurată. Este un buget de #echilibrare economică și socială, simultan cu #protejarea puterii de cumpărare şiCiteste pe larg

Atât. USR-istul Drulă îi înregistrează cu tehnica #DNA pe doi PNL-işti cum vor să facă trafic de influenţă. PNL-ista Alina Gorghiu, susţinătoarea lui Cîţu, vrea capul “omului” lui Orban de la Inspectoratul Şcolar din Argeş. Orban sare la gâtul celor din USR despre care spune că “de multe ori seCiteste pe larg

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avut, vineri, 7 mai a.c., o primă consultare cu 14 ONG-uri active în domeniul justiţiei şi în domenii adiacente, iar printre temele discutate s-au numărat desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi Strategia Naţională Anticorupţie. Stelian Ion „Discuţiile s-au axat, în special, pe uneleCiteste pe larg

PSD GiurgiuMarian Mina Schimbarea, în mod ABUZIV, a directorilor de şcoli şi licee, precum şi înlocuirea lor cu susţinători ai PNL şi USR Plus i-au revoltat şi pe giurgiuveni! Pe hie…nele acestea de la Putere nu le interesează că sunt mii de copii şi în judeţul nostru, foarte mulţi dinCiteste pe larg