După cum scriam sâmbătă, 13 noiembrie, într-un articol apărut sub titlul ”Salariați ai Serviciului de Ambulanță Giurgiu, târâți, fără voia lor, într-un scandal  devenit viral în mediul on line”,  incidentul a avut loc în curtea Spitalului Județean de Urgență, fiind ulterior comentat pe mediile de socializare, dar într-un contextCiteste pe larg

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu face cunoscut celor direct interesați că proba de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de directori și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în perioada 15 noiembrie – 18 noiembrie 2021, la centrul de interviu Inspectoratul Școlar JudețeanCiteste pe larg

În perioada 05.112021-12.11.2021 Poliția Locală Giurgiu a verificat un număr de 252 de persoane aflate în izolare/carantină la domiciliu, în diferite locații, pe raza municipiului, cu privire la respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19. Un număr de 8 persoane aflate în izolare/carantină, nu au fostCiteste pe larg

„Megaafacerea Romexpo este primul tun PSD-PNL-UDMR chiar înainte de a definitiva noul guvern. Iată cum alianţa toxică pesedist-penelistă începe ofensiva asupra banilor publici imediat după ce „au scăpat” de USR, care îi sâcâia zilnic cu transparenţa pe care o cerea”, a scris liderul USR pe Facebook.  Şeful de partid aCiteste pe larg

  Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. 1713/ 2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 1040/ 01.11.2021 au fost aprobate Procedura privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e- Factura cât și formularul (084) – Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e -Factură/ renunțare la cererea de înregistrare în Registrul RO eCiteste pe larg

Prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. 1713/ 2021 publicat în Monitorul Oficial nr. 1040/ 01.11.2021 au fost aprobate Procedura privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e- Factura cât și formularul Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: A fost aprobată Procedura privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e- FacturaCiteste pe larg

Urmează să devină operaţional în luna noiembrie, atât în cazul livrărilor/prestărilor către entităţi publice, cât şi în relaţia cu alţi operatori economici, precizează consultanţii PwC România. „Factura electronică reglementată de OUG nr. 120/2021 este emisă, transmisă şi primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronicăCiteste pe larg

Cum prețurile la energia electrică și gaze naturale, implicit la energie termică au crescut mult în ultima perioadă, Uzina Termoelectrica Production anunță că furnizarea agentului termic pentru încălzire se va face după următorul program: – „06:00-20:00 – temperatura agent termic pe program economic (temperatura cuprinsă între 35-38 grade Celsius); –Citeste pe larg

Lovitură dură pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență! Tribunalul București a anulat toate dispozițiile din Hotărârea CNSU nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea oamenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boală (certificatul verde) la diverse activități. Sentința nu este definitivă, ci este supusă recursului. Tribunalul București anulează hotărârea CNSUCiteste pe larg

PSD şi PNL vor „să forţeze din nou” votul pentru Legea Romexpo”, prin care ar urma să fie transferate, cu titlu gratuit, 46 hectare de teren către Camera de Comerţ, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, avertizează USR-PLUS. Potrivit USR-PLUS: La prețul pieței, statul român ar putea obține 500 milioane deCiteste pe larg

La invitaţia Naţiunilor Unite, reprezentanţii guvernelor din circa 200 de ţări vor discuta timp de două săptămâni despre cum umanitatea poate încă limiteze accelerarea încălzirii globale la un nivel tolerabil. Circa 25.000 de persoane, inclusiv mii de jurnalişti şi de activişti de mediu, sunt aşteptaţi la eveniment. Ceremonia oficială deCiteste pe larg

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis o nouă instrucțiune referitoare la administrarea dozei de rapel a vaccinurilor împotriva COVID-19. Începând de luni, 1 noiembrie 2021, persoanele care au efectuat schema primară de vaccinare împotriva COVID-19 cu Spikevax/Moderna și care vor opta pentru administareaCiteste pe larg

HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.347 din 15.10.2021 privind aprobarea prețului local al energiei termice către utilizatorii de energie termică din Municipiul Giurgiu, prin sistem centralizat, în scopul încălzirii și preparării apei calde pentru sezonul de încălzire 15 octombrie 2021 – 15 aprilie 2022 CONSILIUL LOCAL AL MUNCIPIULUI GIURGIUCiteste pe larg

Jantea Mirel, primarul comunei Malu vine cu o serie de precizări privind contextul epidemiologic actual, precizări pe care vi le prezentăm în cele ce urmează. „La data de 18.10.2021, comuna Malu a înregistrat o incidență îngrijorătoare și totodată, nedorită, de 27,14 la mia de locuitori. În acest context, Comitetul JudețeanCiteste pe larg