Este clar pentru toată lumea că Legea specială nr. 223/2015 privind pensiile militare a incurajat părăsirea sitemului de apărare, ordine publică și securitate națională de cele mai profesioniste cadre, aflate la vârste care asigurau eficiență activităților speciale din domeniu. Legea ii sancționează prin plafonarea pensiei pe cei  care ar dori să mai continue activitatea peste vechimea de 25 ani. 

Pentru remedierea tâmpeniei care durează de 11 ani, cu consecința plecării specialiștilor  din  instituțiile militare prin pensionare anticipată,  Guvernul  a prevăzut prin OUG nr. 7/2026, intrată in vigoare pe 24 februarie 2026, adoptarea in termen de 30 de zile  a unui act normativ de modificare și completare a legii pensiilor militare, intitulat generic act de reformă a pensiilor militare.

Au trecut cinci săptămâni de la intrarea in vigoare a OUG nr. 7/2026 și instituțiile militare nici n-au publicat in transparență proiectul de act normativ. Mai mult, au trimis la inaintare Federația sindicaliștilor si a personalului contractual din MAI și MApN, condusă de  Vasile Zelca, să ceară eliminarea art. LVI(56) din Ordonanța nr. 7/2026, pentru că, in opinia domnului Zelca, reforma pensiilor militare s-a finalizat prin Legea nr. 282/2023. 

Domnul Zelca numește reformă o lege care a scos din sfera neconstituționlității eliminarea actualizarii  pensiilor militare prin ordonanță de urgență, bătând in cuie art. 60 modificat și completat prin OUG nr. 59/2017 și OUG nr. 114/2018, art. 84?


De data aceasta nu mai poate fi scoasă la inaintare teoria gugumană că pensiile militare nu sunt pensii speciale, inventată in laboratoarele controlate de regimul Ciucă doar pentru a le scoate din reforma PNRR.

Articolul buclucaș din OUG nr.7/2026 este următorul:

„Art. LVI. — (1) Având în vedere excepția prevăzută la
art. XLIX alin. (1), pentru instituțiile publice din familia
ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”,
reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal este compensată
de efectele generate de implementarea reformei sistemului
pensiilor militare de stat.

(2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1), în termen de
maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei
ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba, la propunerea
Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne,
modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile
militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în
scopul creșterii etapizate și progresive a vârstei standard de
pensionare, cu aplicarea unor măsuri tranzitorii și fără afectarea
drepturilor persoanelor care îndeplinesc condițiile legale pentru
obținerea unei pensii de serviciu la data adoptării actului
normativ.”

Intr-un draft de act normativ, strecurat pe internet incă din luna ianuarie, apar câteva propuneri de reformă pe care le-am analizat AICI, dar se vede treaba că este incă rezistență in sistem la orice reformă a pensiilor militare, de teama funcționarilor incă in activitate că vor fi eliminate dispozițiile de lege care le permite să iasă din activitate cu pensii mari și la vârste de 45-50 ani.

Pe de altă parte, dacă tot au inceput demersurile pentru elaborarea noii legi cadru a salarizării, lege care trebuie să inlocuiască până in luna iulie a.c L 153/2017, potrivit unor jaloane PNRR, măsurile care țin de salarizarea personalului din Familia ocupațională apărare. ordine publică și securitate națională, astfel incât să fie cointeresați cei ce vor să rămână in activitate până la o vârstă cât mai apropiată de 65 ani, ar trebui integrate in Anexa VI a viitoarei legi cadru, nu intr-o lege  a pensiilor militare.


Citeste pe larg

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu a demarat o serie de propuneri privind comasarea unităților școlare cu un număr prea mic de elevi, în contextul scăderii permanente a populației școlare. Măsura urmărește eficientizarea resurselor și consolidarea calității actului educațional.                    Situația actuală în județul Giurgiu Decizia vine după modelul […]

Articolul Licee și școli din județul Giurgiu, incluse în propunerile de comasare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 

-1. Structural, Art. 59 ^ 1 din forma adoptata la Camera Deputatilor trebuie sa cuprinda teza actualizarii permanente a tuturor pensiilor militare, prezente si viitoare. Orice limitare in timp poate duce la interpretarea ca actualizarea se aplica o singura data, la data intrarii in vigoare a legii de actualizare, pentru alte actualizari viitoare fiind nevoie de noi legi de actualizare.
De aceea,  este bine ca se propune Senatului sa  scoata sintagma” ale caror drepturi au fost deschise inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi”din finalul art. 59 ^ 1. Mentinerea sintagmei ar elimina din definitie pensiile militare care se vor deschide dupa intrarea in vigoare a legii de actualizare.
In aceeasi idee, nu este bine ca s-a propus introducerea sintagmei „aflate in plata” de la inceputul aceluiasi articol.
Ca sa incheiem cu art. 59^ 1, este inutila precizarea ca actualizarea se face de casele de pensii sectoriale, cata vreme toate operatiunile legate de aplicarea Legii nr. 223/2015 sunt reglementate in lege si in normele de functionare ale caselor sectoriale de pensii.
-2. Fiind vorba de o pensie reglementata de o lege speciala, eliminarea demnitarilor de la actualizare, doar pe perioada exercitarii functiilor de demnitari, se incadreaza in limitele constitutionale de dispozitie ale Parlamentului.
Nu ar trebui sa fie o problema mentinerea limitarii in forma finala a legii. O eventuala exceptie de neconstitutionalitate admisa ar afecta doar articolul 59 ^3, nu intreaga lege. Domnii parlamentari Ciuca, Chelaru, Coarna etc, au la indemana o actiune in justitie in care sa ridice exceptia de neconstituitionalitate. 
-3. Asa cum am mai mentionat, art. 60 ^ 1 este complet inutil, pentru ca actualizarea nu este indexare si nu este nevoie de acelasi artificiu juridic, intrtodus in art. 60 prin art. 84 din OUG nr. 114/2018, pentru ca si cei plafonati la venitul net sa beneficieze complet de actualizare. Este corecta propunerea de eliminare a art. 60^1. 
De altfel, am vazut ca amendamentul Coarna, cu acelasi obiect, a fost respins in Plenul Camerei Deputatilor
-4. Articolul II cuprinde dispozitii specfice, aplicabile pentru momentul intrarii in vigoare a legii, dupa 7 ani de suspendare a institutiei actualizarii pensiilor militare. Mi se par neavenite ambele modificari propuse in acest articol, modificari scrise cu rosu. Nici nu vreau sa ma gandesc ce interpretari s-ar putea da acestor modificari. 
-5. Cat priveste nerespectarea principiului bicameralismului, art. 75 din Constitutie cuprinde reglementari de reglare intre cele doua camere, astfel incat sa se acopere eventuale incalcari ale principiului.

Art. 75

(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1) , intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.

(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.

 

Citeste pe larg

 Premierul se întâlnește, miercuri, la ora 12.30, cu Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii (PSD), și Alina Gorghiu, ministrul Justiției (PNL), pentru a discuta despre Legea pensiilor de serviciu, atacată de Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea Constituțională.

Marcel Ciolacu îi ceruse ministrului Justiției, imediat după decizia CCR, să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraților, în termen de o săptămână. Solicitarea fusese făcută înaintea ședinței de Guvern. Mimoza de la Justitie ii raspunsee ireverentios ca numai parlamentarii pot depune amendamente.

In spatiul public au aparut ceva propuneri de amendamente dar nu si le-a asumat nimeni.

Propunerile vor merge catre Comisiile raportoare din Senat pentru intocmirea Raportului care va fi supus aprobarii  plenului convocat in sedinta extraordinara.

Citeste pe larg

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vizitat cartierul general al operațiunii militare speciale din Ucraina (în imagine). Cu acest prilej, el a ascultat propunerile comandanților privind planurile viitoarelor acțiuni, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, releatează Rossiiskaia gazeta. „Dragi tovarăși*, să dăm cuvântul comandanților de pe fiecare direcție operațională”, aCiteste pe larg

Toate societățile civilizate, în ultimele două secole mai ales și, în unele cazuri, de la Renaștere încoace, s-au îngrijit atent de educația membrilor lor. Educația este un set de teorii și de practici prin care se transmite experiența de viață Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene este propus Ioan Marcel Boloș, iar pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării este propus Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al Guvernului. Marcel Boloș a deținut interimar postul de ministru al Investițiilor Europene, după ce Dan Vîlceanu a demisionat,Citeste pe larg

Am citit propunerile de modificări ale Legii Offshore.Un singur cuvânt poate descrie această “inițiativă”: TRĂDARE! Pentru acest motiv, cum tot ni se spune ca suntem in “război”, spun asumat că autorii acestui text ar merita un singur lucru: un glonț! Doar ca cei care vom fi împușcați vom fi totCiteste pe larg

Ambasadorul Statelor Unite la Moscova, John Sullivan, a trasmis, miercuri, la întrevederea avută cu viceministrul de Externe al Rusiei, Aleksandr Grușko, răspunsul scris al Washingtonului la proiectul rus pentru tratatul bilateral privind garanțiile de securitate, informează agenția TASS.  ”Pe parcursul întâlnirii, șeful misiunii diplomatice americane a transmis răspunsul scris alCiteste pe larg