Țările Uniunii Europene analizează aurul ca o nouă țintă a sancțiunilor împotriva Rusiei, a anunțat agenția Reuters, citând surse. La finalul următorului lor summit, din 23-24 iunie, liderii UE vor anunța că vor continua să lucreze la sancțiuni, inclusiv pentru a întări punerea lor în aplicare și pentru a preveniCiteste pe larg

Numărul civililor pe care formațiunile ucrainene îi țin la uzina „Azot”, din Severodonețk, s-ar putea ridica la 1200 de persoane, a declarat pentru agenția TASS consilierul ministrului de Interne al Republicii Populare Lugansk (LNR), Vitali Kiselev. ”La Severodonețk sunt acum circa 1000-1200 de civili luați ostatici și care se aflăCiteste pe larg

Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România a adoptat, cu unanimitate de voturi, retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 pentru Ion Iliescu Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Avocata Elenei Udrea a oferit mai multe detalii despre dosarele clientei sale. Avocata Silvia Uscov a declarat că decizia Curții Constituționale a României o scapă pe Elena Udrea în două dosare. Aceasta a făcut referire la faptul că, potrivit CCR, toate dosarele penale în care s-a depășit termenul general trebuieCiteste pe larg

Planeta mare (cu excepția Chinei!) nu va putea sa se dezvolte implementând imediat nici o robotizare excesivă bazată pe inteligenta artificiala și nici tehnologiile “verzi”. Planeta mare va continua sa se dezvolte “clasic”, bazându-se pe forța de munca a omului care nu a devenit încă total inutil și irelevant inCiteste pe larg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu exclude posibilitatea extinderii programului pe care Ministerul Sănătăţii îl desfăşoară pentru ajutoarea cuplurilor infertile care doresc copii, dar a precizat că trebuie stabilite nişte criterii. Alexandru Rafila a fost întrebat, miercuri, în ce stadiu este proiectul de ajutorare a cuplurilor care doresc să aibă copiiCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 👥Locuitorii de pe strada Miron Costin se vor putea bucura de trotuare modernizate după ce pe carosabil a fost turnat deja primul stat de asfalt. 📄Proiectul de modernizare este finanțat de Primăria Giurgiu, din bugetul propriu de investiții. 📣Astfel de lucrări vor fi executate în perioada următoareCiteste pe larg

„În zece ani de acum încolo vom putea vaccina țări întregi într-o singură lună.”, a spus malthusianistul Bill Gates la Forumul Economic Mondial întrunit la Davos. Miliardarul a făcut din nou lobby pentru crearea unei Forțe de Acțiune a OMS la nivel global. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că în viitoarea lege a Educaţiei va fi prevăzută interdicţia ca profesorii să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau. „Nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil”, susţine ministrul, care consideră că este „de bun simţ” ca un dascălCiteste pe larg

Elena Udrea, mutare în procesul extrădării. Iată ce s-a întâmplat în Bulgaria.  UPDATE: Elena Udrea rămâne în Bulgaria. Avocata Elenei Udrea a făcut o solicitare de amânare, pe motiv că nu a putut fi în sală și că e important ca ea să o reprezinte. Următorul termen va fi înCiteste pe larg