„Cei care strigaţi «demisia» ştiţi că înseamnă să vă daţi jos propriul guvern, nu? Numai Dragnea făcea asta“, le-a spus Cîţu celor care îi cereau demisia. „Domnul Cîţu, îşi prezintă moţiunea, am rugămintea către toţi susţinătorii mei să stea linistiţi, să îl lase să îşi prezinte moţiunea“, a fost apelulCiteste pe larg

Hotărârea de Guvern privind implementarea proiectului România Educată, care ar fi trebuit adoptată inițial pe 10 septembrie, va fi lăsată în dezbatere publică „cel puțin încă o săptămână”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. „Luând în considerare solicitările venite atât din partea societății civile, cât și din partea unor alțiCiteste pe larg

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, consideră că Florin Cîţu a fost folosit în lupta PNL cu PSD și la acel moment informaţiile incriminatoare despre trecutul premierului nu au fost divulgate. „Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine,Citeste pe larg

Deputatul liberal Florin Roman, care face parte din echipa de susținători a candidatului Florin Cîțu la șefia PNL, i-a luat apărarea premierului argumentând că și fostul președinte american George Bush a fost prins băut la volan, la fel mulți senatori sau congresmeni. ”Florin a greșit evident conducând in studenție subCiteste pe larg

Cosette Chichirău sare în apărarea colegului ei USR-istul Cătălin Drulă după ce acesta a fost criticat de premierul Florin Cîţu. „Aşteptările noastre sunt ca priorităţile României să fie luate în considerare şi nu culoarea politică a miniştrilor. Noi credem că Guvernul lucrează pentru toată ţara, ar trebui să lucreze caCiteste pe larg

Afirmaţia lui Ludovic Orban a stârnit aplauze puternice din partea celor prezenţi în sală. „Chiar dacă nu sunt prezenţi în sală, vreau să-i salut şi pe Costel Alexe şi pe Mihai Chirica. Sunt convins că sunt nevinovaţi şi aştept cu nerăbdare dar şi cu încredere ca instanţa să le facă dreptateCiteste pe larg

Analistul militar Daniel Ellsberg, cel aflat la originea celebrelor dezvăluiri Pentagon Papers din 1971, care au scos la lumină un raport secret despre Războiul din Vietnam, a făcut recent încă o dezvăluire zguduitoare, cu toate că a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani. Fostul analist al Pentagonului aCiteste pe larg

Preşedintele ”Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, s-a apărat marți în fața ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, dând câteva exemple de orașe mari ale lumii unde metroul pierde bani. El susține că nici acestea nu au reușit să facă metroul rentabil, așa cum își dorește oficialul și conducereaCiteste pe larg

Regina Elisabeta pare că a trecut peste scandalul pe care l-au creat nepotul său Harry şi soţia acestuia, Meghan Markle, după ce au făcut dezvăluiri controversate din interiorul familiei regale. Ce mesaj i-a transmis Regina Elisabeta strănepotului său Archie, fiul prinţului Harry şi Meghan Markle Regina Elisabeta nu face nicioCiteste pe larg

Toma Petcu În ședința de astăzi a Executivului s-a aprobat Hotărârea de Guvern prin care proiectul „FAST Danube – Asistență tehnică pentru revizuirea și completarea studiului de fezabilitate privind îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării și studii complementare” a primit sumele necesare continuării procesului de implementare.Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu HOTĂRÂREA COMISIEI CENTRALE PENTRU RECENSĂMÂNTUL GENERAL AGRICOL RUNDA 2020 Având în vedere art. 3, alin. 1 din OUG nr.22/2020 privind recensământul general agricol din România, runda 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.177/2020. Hotărârea nr.1 din 4 noiembrie 2020 a Comisiei Centrale pentru RGA2020 deCiteste pe larg