G7 „nu va recunoaşte niciodată” frontierele pe care Rusia vrea să le impună cu forţa prin războiul din Ucraina, au afirmat sâmbătă ministerele de Externe ale grupului celor şapte mari puteri, scrie AFP. „Nu vom recunoaşte niciodată frontierele pe care Rusia a încercat să le schimbe prin intervenţie militară”, indicăCiteste pe larg

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a calificat drept ”o măsură cu caracter idiot” inițiativa Statelor Unite de a recunoaște Rusia ca sponsor al terorismului. Diplomatul a precizat că acest lucru nu va rămâne fără răspuns, relatează agenția TASS.  ”Toate măsurile pe care ei le vorCiteste pe larg

Rusia a suferit „pierderi semnificative de trupe”, a declarat în premieră purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru Sky News. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Separatiștii din Transnistria au solicitat, din nou, recunoașterea independenței. Ei au cerut un dialog cu Republica Moldova „în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor bazate pe existența pașnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător”. Poziția Tiraspolului survine ca urmare a deciziei ChișinăuluiCiteste pe larg

Ministerul Apărării de la Moscova a comunicat miercuri că 498 de militari ruși au murit și alți 1.597 au fost răniți de la declanșarea operațiunii militare în Ucraina, a transmis agenția RIA, potrivit Reuters. Este prima dată când Moscova anunță un bilanț al pierderilor din rândul forțelor sale. Read MoreCiteste pe larg

Recunoașterea de către Rusia a Republicilor Populare Donețk și Lugansk a fost consecință directă a sabotării de către Kiev a Acordurilor de la Minsk, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul ședinței Adunării Generale, relatează agenția TASS. ”Am înțeles că în centrul discuțiilor de astăziCiteste pe larg

Stimați cetățeni ai Rusiei! Dragi prieteni! Tema discursului meu de astăzi se referă la evenimentele din Ucraina și de ce sunt ele atât de importante pentru noi, pentru Rusia. Bineînțeles, mesajul meu este adresat și concetățenilor noștri din Ucraina. Va trebui să vorbesc la obiect și în detaliu. Problema esteCiteste pe larg

Profesorul Mark Woolhouse, membru al subgrupului de modelare SAGE SPI-M, și-a exprimat regretul profund în timp ce recunoștea faptul că el și ceilalți consilieri științifici ai guvernului britanic au greșit practic totul în ceea ce privește Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Președintele rus Vladimir Puțin a făcut azi o serie de declarații după Consiliul de Securitate în care a fost votată recunoașterea republicilor separatiste din Donbas, urmată de cererea sa către Parlament pentru a se oferi Armatei puteri sporite în vederea trecerii granițelor actuale ale Federației Ruse Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Președintele rus Vladimir Puțin a făcut azi o serie de declarații după Consiliul de Securitate în care a fost votată recunoașterea republicilor separatiste din Donbas, urmată de cererea sa către Parlament pentru a se oferi Armatei puteri sporite în vederea trecerii granițelor actuale ale Federației Ruse Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg