Începând cu luna mai 2023, familiile și persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului Europei, de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina și având drept efect introducerea unei protecții temporare, vor beneficia, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutiv, de o sumă …

Citeste pe larg

La punctul de control Vasilievka, din regiunea Zaporojie, se observă o dublare a fluxului de refugiați din teritoriile Ucrainei aflate sub controlul Kievului, a anunțat la o conferință de presă șeful administrației raionului Vasilievka, Natalia Romanicenko, scrie Rossiiskaia gazeta. După cum precizează publicația, Vasilievka este singurul punct de control dintreCiteste pe larg

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ajutoare umanitare de urgenţă către Prefecturile din Bucureşti şi din judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, constând în produse necesare dotării unor tabere mobile care să poată adăposti refugiaţi proveniţi din Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „GuvernulCiteste pe larg

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au ajuns, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi. „Cu toate sunteți femei incredibile care ați făcut totul, împreună, ceea ce fac numai mamele. Văd o mareCiteste pe larg

O echipă de arheologi de la Muzeul din Mardin a descoperit un oraș subteran gigant, locuit în trecut de creștini, poate cel mai mare din lume. Este vorba despre un oraș unde s-au refugiat familiile de creștini pentru a scăpa de persecuții în secolele 2-3. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În perioada 20 martie – 15 aprilie 2022, ASCOR București, împreună cu Asociația pentru copii și bătrâni Sfântul Hristofor și Facultatea de Teologie Ortodoxă, organizează colecta tradițională de Paști, dedicată oamenilor nevoiași Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Întrebat „ce crede despre Vladimir Putin, ţinând cont de ceea ce-i face să sufere pe aceşti oameni”, Biden a răspuns într-o singură frază.  „Este un măcelar”, a declarat şeful statului american. Această întâlnire era transmisă în direct de mai multe posturi de televiziune, de pe stadionul naţional din Varşovia. ComentariileCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu O altă familie de refugiați ajutată să ajungă cu bine la Centrul de Primire în Regim de Urgență 🇺🇦🇷🇴O familie de refugiați ucrainieni , formată din 15 persoane, doi bărbați, patru femei și nouă copii care a reușit să plece din Odesa cu un microbuz, a ajunsCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu O altă familie de refugiați ajutată să ajungă cu bine la Centrul de Primire în Regim de Urgență 🇺🇦🇷🇴O familie de refugiați ucrainieni , formată din 15 persoane, doi bărbați, patru femei și nouă copii care a reușit să plece din Odesa cu un microbuz, a ajunsCiteste pe larg