Ministerul Rus de Externe a cerut Lituaniei să ridice imediat restricțiile impuse asupra tranzitului feroviar al unei părți din mărfuri către Regiunea Kaliningrad, în caz contrar, partea rusă își rezervă dreptul de a acționa pentru a-și proteja interesele naționale, transmite RT. Rusia consideră că astfel de măsuri provocatoare din parteaCiteste pe larg

În regiunea Herson va fi organizat un referendum pentru rezolvarea problemei privind posibila aderare la Rusia, a anunțat adjunctul șefului administrației militaro-civile a regiunii, Kirill Stremousov, citat de agenția Interfax. ”Firește, va fi un plebiscit. Va fi voința exprimată a poporului… Mai degrabă va fi un referendum privind autodeterminarea, ceCiteste pe larg

Adjunctul șefului administrației militaro-civile a regiunii Herson, Kirill Stremousov, a cerut ONU să oprească fărădelegea practicată de Kiev împotriva poporului ucrainean, informează agenția RIA Novosti, preluată de Rambler. Potrivit lui Stremousov, ucrainenii au devenit ”ostaticii puterii naziste” de la Kiev. ”Își bat joc de oameni, îi intimidează, îi ucid fărăCiteste pe larg

Regiunea ucraineană Herson și teritoriile din interiorul granițelor Republicilor Populare Lugansk și Donețk vor intra în componența Rusiei, ceea ce s-ar putea întâmpla și cu regiunea Zaporojie, unde trebuie să se desfășoare un referendum de îndată ce situația va permite acest lucru, a declarat pentru RIA Novosti secretarul Consiliului generalCiteste pe larg

Adjunctul șefului administrației militare și civile a regiunii Herson (sudul Ucrainei), Kirill Stremousov, a declarat că Volodimir Zelenski (în imagine) nu poate fi considerat președinte al Ucrainei, deoarece el este, de fapt, ”rezidentul stăpânilor lui occidentali”, relatează agenția RIA Novosti, preluată de Gazeta.ru. ”Poporul ucrainean a devenit ostaticul reprezentanților conduceriiCiteste pe larg

Guvernatorul regiunii Sumîi, Dmitro Zhivitskii, anunță sâmbătă pe Telegram că rușii au lansat un atac cu rachetă asupra districtului Shostka, distrugând cimitirul evreiesc din Hlukhiv. <!–-> „Evreii îngropați pe teritoriul cimitirului evreiesc din Hlukhiv sunt victimele pogromului din 1918. Un simbol special pentru întregul popor evreu”, a comentat și ministrulCiteste pe larg

Este exclus ca regiunea Herson, eliberată de sub prezența naționaliștilor ucraineni, să revină sub controlul Ucrainei, a declarat pentru RIA Novosti, vicepreședintele administrației militare și civile a regiunii, Kirill Stremousov. ”Problema revenirii regiunii Herson înapoi în Ucraina nazistă este exclusă. Este imposibil. Kievul nu mai poate impune ținutului nostru hidoasaCiteste pe larg

Șeful administrației civile provizorii a regiunii Harkov, Vitali Gancev (în imagine), a declarat pentru RIA Novosti că, după stabilizarea situației din teritoriile eliberate ale regiunii s-ar putea organiza un referendum sau un sondaj de opinie în rândul cetățenilor privind viitorul politic al acestei zone. Foto: rg.ru ”Înțelegeți că, într-o societateCiteste pe larg

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pregătește o altă provocare ce presupune execuții în masă a locuitorilor din regiunea Odessa, pentru ca apoi să acuze trupele ruse de săvârșirea acestor fapte, a anunțat șeful Centrului național de gestionare a Apărării Federației Rusie, general-colonelul Mihail Mizințev, citat de agenția TASS.  ”PotrivitCiteste pe larg

Mijloacele rusești de apărare antiaeriană au doborât, în regiunea Odessa, un avion de transport militar ucrainean, care livra Forțelor Armate ale Ucrainei, un important lot de armament occidental, a anunțat reprezentantul oficial al ministerului rus al Apărării, general-maiorul Igor Konașenkov, citat de Gazeta.ru. ”În regiunea Odessa a fost doborât înCiteste pe larg

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse și unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia și Finlanda vor adera Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg