În teritoriile eliberate din regiunea Harkov ar putea fi organizat un referendum

Șeful administrației civile provizorii a regiunii Harkov, Vitali Gancev (în imagine), a declarat pentru RIA Novosti că, după stabilizarea situației din teritoriile eliberate ale regiunii s-ar putea organiza un referendum sau un sondaj de opinie în rândul cetățenilor privind viitorul politic al acestei zone.

Foto: rg.ru

”Înțelegeți că, într-o societate democratică, înainte de toate, populația este cea care ia decizii. De aceea eu cred că atunci când întreg teritoriul va fi denazificat și eliberat, va putea fi adoptată o hotărâre privind desfășurarea … unui sondaj de opinie, a unui referendum”, a spus el.

Potrivit lui Gancev, în rândul populației locale a devenit foarte răspândit termenul ”noua Ucraină”, care nu ascunde în sine un context politic.

”Nici măcar nu sunt cuvintele mele – așa spun oamenii de aici. Ei vor să trăiască într-o altă Ucraină pentru ei înșiși, o Ucraină eliberată de tot ceea ce au văzut în ultimii opt ani”, a declarat Vitali Gancev.

Radio Sputnik a anunțat, anterior, că, în centrul orașului Herson, a fost demontat memorialul ”Slava Ucrainei” (Gloria Ucrainei).

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.