​Purtarea măștii ar putea redeveni obligatorie în spațiile publice închise sau deschise. O decizie în acest sens este de așteptat să fie luată într-o ședință CNSU care ar urma să aibă loc miercuri, potrivit stirileprotv.ro. De asemenea, s-a discutat despre punerea la dispoziție gratuit de măști pentru elevi și profesoriCiteste pe larg

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, cu ocazia participării la cel de-al șaselea Summit al Inițiativei celor Trei Mări (I3M), de la Sofia, o întrevedere cu senatorii Roger F. Wicker, republican, membru al Senatului din partea statului Mississippi, și Ben Cardin, democrat, membru al Senatului din partea statului Maryland, careCiteste pe larg