Dumitru Beianu Drum lin, Ivan Patzaichin! O stea a sportului romanesc a urcat la ceruri, sa lumineze de acolo. Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic si mondial, a adus, de nenumarate ori, bucurie in inimile romanilor. Cu totii l-am apreciat si l-am iubit. Un sportiv si un suflet unic. Nu teCiteste pe larg

ISU Giurgiu Un vechi proverb romanesc spune că „omul înțelept își cumpără vara sanie și iarna car”! 🍁De astăzi, toamna se va instala în toată țara. Pe timpul nopții, temperaturile vor începe să scadă și, în curând, va fi nevoie să ne încălzim locuințele. ❗Sperăm că vara asta v-ați reparat,Citeste pe larg

ISU Giurgiu Un vechi proverb romanesc spune că „omul înțelept își cumpără vara sanie și iarna car”! 🍁De astăzi, toamna se va instala în toată țara. Pe timpul nopții, temperaturile vor începe să scadă și, în curând, va fi nevoie să ne încălzim locuințele. ❗Sperăm că vara asta v-ați reparat,Citeste pe larg

„Posibil să mai iau un premiu de nepopularitate şi vara asta, da’ tot zic, că parcă nu mai are sens pentru mine să mă abţin când am ceva de spus. Sunt în al doilea an de activitate pe litoralul românesc, timp în care am observat câteva lucruri. Nu le înşirCiteste pe larg

David Popovici este revelația momentului în sportul românesc, după ce tânărul de 16 ani a reușit să doboare mai multe recorduri mondiale pentru categoria sa de vârstă. În plus, performanța sa la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 a conturat un viitor strălucitor pentru înotător. Dincolo de orele petrecute laCiteste pe larg

„Asta păţim noi şi celelalte federaţii olimpice. Sigur că este o mare tristeţe. Sportivii noştri vor fi afectaţi când vor afla că trebuie să renunţe la pregătire. Vom vedea cum ne vom organiza. Ştirea este cumplită. Centrele olimpice se închid din lipsa banilor. Până la sfârşitul anului”, a spus SanduCiteste pe larg

După ce am sucit lucrurile pe toate părţile (deh, deformaţie profesională!) am ajuns la concluzia că există cel puţin cinci motive pentru care litoralul românesc trebuie evitat, aproape cu orice preţ. Nu vorbesc aici despre alte posibile destinaţii turistice autohtone, căci deşi mici probleme sunt şi în alte locuri, EL,Citeste pe larg

„Dacă te duci la OCPI (oficiul de cadastru), nu le regăseşti acolo, e un teritoriu care nu e cadastrat şi este o noutate pentru noi. Trebuie să vedem mai departe modul în care se desfăşoară aceste acţiuni ale statului, relaţia noastră cu cei care vor să folosească aceste plaje. ECiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Ziua lucrătorilor din sistemul penitenciar românesc sărbătorită de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu printr-o activitate în cadrul proiectului „Biblioteca Vie” Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte, anual, la data de 29 iunie, Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. Este data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşteCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu ONOR TRICOLORULUI ROMÂNESC! Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Naţional aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României. Ziua Drapelului Naţional, simbolul nostru naţional, al tuturor românilor, se sărbătoreşte înCiteste pe larg