Sfântul Ierarh Varlaam s-a născut în jurul anului 1590 într-o familie de răzeși din ținutul Neamțului. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat limbile slavonă și greacă. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ne-ar fi plăcut să avem și o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliție din redacția „României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinerețe, pe când se războia cu ungurii în „Federațiunea” Read More Sursa:Citeste pe larg

La 133 de ani de la nașterea la ceruri a poetului, prozatorului și gazetarului Mihai Eminescu, vă reamintim că partea mai puțin cunoscută a scrierilor sale, respectiv Opera Politică, este publicată în mod unitar și gratuit pe portalul Mihai-Eminescu.ro. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu CAMIL PETRESCU, inițiatorul romanului modern în literatura română 65 de ani de la moarte „Camil Petrescu rămâne o inteligență mereu în căutare de sisteme artistice, unul din acei scriitori mai puțin înfăptuiți poate, dar care încântă în perpetuitate spiritele delicate. Nu este al doilea, ori alCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu HONORÉ DE BALZAC – ”SHAKESPEARE AL ROMANULUI REALIST” (20 mai 1799 – 18 august 1850) Honoré de Balzac a fost scriitor, dar și critic literar, eseist și jurnalist. A fost considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist – supranumit ”Shakespeare alCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu HONORÉ DE BALZAC – ”SHAKESPEARE AL ROMANULUI REALIST” (20 mai 1799 – 18 august 1850) Honoré de Balzac a fost scriitor, dar și critic literar, eseist și jurnalist. A fost considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist – supranumit ”Shakespeare alCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Scriitoarea ILEANA VULPESCU, autoarea romanului „Arta conversaţiei”, a încetat din viață miercuri, 12 mai 2021, la vârsta de 89 de ani Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, în comuna oltenească Bratovoiești (Jud. Dolj). Absolventă a Facultății de filologie a Universității din București, Ileana VulpescuCiteste pe larg

„Este foarte greu şi dureros să afli că tatăl tău a stat mort într-un congelator, timp de treisprezece ani”, spune fiica lui Dumitru. Românul a dispărut după ce soţia lui a intrat într-un supermarket din oraşul spaniol Moncada, iar el a rămas afară aşteptându-o. Din cauza faptului că bărbatul maiCiteste pe larg

Emmanuel Macron a predat decretul de naturalizare către cinci legionari, la un centru de instruire al Legiunii străine din Saint-Gaudéric, în Aude, vineri, 12 martie, relatează presa franceză. „Franţa te invită să devii parte a istoriei sale”, a spus preşedintele Emmanuel Macron cu ocazia ceremoniei solemne de înmânare a decretului lorCiteste pe larg

Români care s-au mutat de la oraş la sat sau care vor să facă acest pas împărtăşesc impresii pe grupul de Facebook „Mutat la ţară – Viaţa fără ceas” creat de Andy Hertz, un român plecat la muncă în străinătate şi întors în România după ce a redescoperit frumuseţea satuluiCiteste pe larg