scriere

În urmă cu aproximativ o săptămână apărea pe un site respectabil, mă refer aici la pressone.ro, sub semnătura unei foarte tinere reporter (încă la studii), Luiza Popovici, un reportaj intitulat „Turist de o zi la Giurgiu, orașul din România unde nimeni, nimic”. În primă fază am decis că n-ar fi primul neadevăr sau mizerie care se scrie despre Giurgiu şi să arunc informaţia în coşul de gunoi. M-am răzgândit cu gândul că totuşi este vorba de PressOne, publicaţie electronică ce se confundă cu Emilia Şercan, jurnalist cu o probitate morală impecabilă şi cu un simţ al realităţii nealterat. Ca mine probabil gândesc mulţi cititori ai respectivei publicaţii. Pe cale de consecinţă, reportajul tinerei reporter vine cu probitatea Emiliei Şercan. Nu e corect faţă de cititorii pressone şi nici faţă de giurgiuveni. În primul rând, cam o treime din prima parte a reportajului se referă mai degrabă la mersul trenurilor pe ruta Bucureşti Nord- Giurgiu Oraş, de parcă reporterul ar fi avertizor de calitate la CFR călători, iar ruta ar fi administrată de Giurgiu. Primele informaţii despre Giurgiu le-a luat de la trei proaspeţi liceeni, nevetişti. Adică trei copii minori de la ţară, care probabil vin la oraş doar cu părinţii când aceştia fac cumpărături în supermarketuri. Chiar şi dacă ar fi fost mai mari ca vârstă viaţa lor s-ar fi petrecut între orele de şcoală, navetă şi traiul din localitatea de domiciliu. Concluzie? Irelevant! Urmează o discuţie cu un paznic într-un parc cu bănci pe care nu se află nimeni. Ţinând cont de canicul de la prânz era şi normal. I-a fost recomandat Portul. Atât a ştiut omul, atât i-a spus! Îşi completează documentarea cu un taximetrist. Omul are frustrările lui: nostalgic după Ceauşescu, după tinereţea lui petrecută ca şofer al „celui mai mere general din Ministerul de Interne până în 1989”, adică atunci când era şi el cineva, că doar era şofer de general. Plus că nu-i place pietonala din centrul oraşului. A citit repede clientul şi a pedepsit-o pe domnişoară cu un tarif dublu până în Port. „De zonă turistică” sau de fazan. Să-şi mai scoată oful! A tras un ochi la restaurante şi i s-au părut pline ochi. A numărat doar două restaurante. Sunt trei în realitate. Păcat a pierdut ocazia să mănânce o saramură bună. Cea mai tare fază este cu doi turişti Olandezi care veniseră în port să facă baie în Dunăre. Ori fi fost practicanţi de sporturi extreme care înoată printre vapoare şi macarale în porturile Rotterdam şi Amsterdam! Dacă povestea nu este scoasă din burtă şi dacă jurnalista îşi făcea temele ar fi ştiut să-i îndrume spre o plajă la Dunăre. Reporter grăbit nu a avut timp să piardă cinci minute la Cetatea lui Mircea, măcar să citescă panoul de prezentare şi să facă o poză. N-a avut timp nici să treacă pragul Muzeului. Ar fi putut să vadă câteva exponate unice în România şi în Europa. Nu a intrat nici în Parcul Alei să vadă bustul lui Eminescu realizat de marele sculptor Cornel Medrea şi aleile cu galeria de statui ale eroilor din Războiului de Independenţă. Poate vedea şi căsuţele de autor cu cărţi puse la dispoziţie de Biblioteca Judeţeană. Aşa cum nu a văzut nici cărţile din sala de aşteptare a Gării Giurgiu Oraş pe care navetişti le pot împrumuta măcar pentru o lectură pe tren. Despre Bibliotecă şi-a cules informaţiile de la o fătucă „cultă” cu pretenţii de urmat studii universitare în străinătate care nu ştia că există o Bibliotecă Judeţeană cu trei sedii în Giurgiu, cu un fond de carte de peste 230.000 de titluri, cu acces electronic la peste 250.000 de înregistrări bibliografice. Juna culturii giurgiuvene „se duce la Bucureşti dacă are nevoie de o carte”. S-o creadă Mutu că sursa reporterei a citit ceva la viaţa ei! Dacă ar fi fost aşa, măcar de pe Facebook ar fi ştiut de manifestări culturale naţionale organizate de Biblioteca Judeţeană „I.A. Bassarabescu” Din nou nu şi-a făcut temele. Nu a scris nici un cuvânt despre istoria locului, despre personalităţile marcante pe care oraşul le-a dat României. Domnişoara Luiza Popovici a plecat din Giurgiu şi ne-a lipit o etichetă „…Giurgiu, orașul din România unde nimeni, nimic”. O etichetă construită de personaje care mai de care mai îndoilnice, de superficialitatea reporterului. Păcat! (foto Ionuţ Preda) Ioan Mănăilă