A fost cumătrie mare la Chișinău: parlamentele celor două state românești s-au reunit ca să se adune după ce Parlamentul European și Comisia Europeană au aprobat în unanimitate candidatura Republicii Molotov la UE. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În opinia președintelui Vladimir Putin, pentru țările din regiune, interzicerea livrărilor de resurse energetice rusești în Europa echivalează cu o sinucidere economică. Un astfel de pas poate submina serios competitivitatea industriei UE, este convins șeful statului. Chiar dacă sancțiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană afectează deja numeroase domenii, dar șiCiteste pe larg

Statele Unite au provocat începutul operațiunii speciale din Ucraina, ignorând temerile Rusiei legate de extinderea NATO spre est, a declarat editorialistul Andrew Day, în articolul său publicat în revista The Week, relatează Rambler. ”Indiferent dacă NATO a amenințat sau nu Rusia, Putin a considerat că amenință, iar convingerea lui aCiteste pe larg

Pe 15 mai 2022 se termină autorecenzarea. Mărimea chestionarului diferă în funcție de numărul câmpurilor (întrebărilor) pre-completate ca urmare a extragerii prealabile a acestora din sursele administrative, precum și de situația demo-socio-economică a fiecărei persoane. Navigarea prin chestionarul de recensământ urmează anumite reguli, fiecare dintre noi trebuind să răspundem numaiCiteste pe larg

Potrivit acestuia, Cîţu este însoțit de alți 2 oficiali, președinţi ai parlamentelor din alte țări europene și ar urma să revină la București miercuri noaptea sau joi dimineață. Спікери парламентів побачили на власні очі Гостомель й Ірпінь. Вони запевнили, що готові долучатися до відбудови незалежної, суверенної, квітучої . За щоCiteste pe larg

Am citit propunerile de modificări ale Legii Offshore.Un singur cuvânt poate descrie această “inițiativă”: TRĂDARE! Pentru acest motiv, cum tot ni se spune ca suntem in “război”, spun asumat că autorii acestui text ar merita un singur lucru: un glonț! Doar ca cei care vom fi împușcați vom fi totCiteste pe larg

Traian Băsescu consideră că Elena Udrea „nu a dus niciun leu acasă” şi susţine că aceasta a fost condamnată „nu pe probe”. El spune că, dacă este vorba despre bani duşi ilegal către partid, atunci ar trebui să se aplice legea care reglementa la acel moment finanţările partidelor politice, careCiteste pe larg

Sindicatul Liber și Independent al Salariaților din Casa de Cultură a Studenților București, cu sprijinul comunității RePatriot, Cercetașii României – Centrul Local Sf. Nicolae, Asociația 21 DECEMBRIE și Asociația Basarabia a Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

“În România, stat, nu-i așa, cu o democrația de acum consolidată, o singură voce, cea a avocatului Dan Chitic, pune câteva întrebări de bun simț. Cine confiscă aceste averi? Sub ce motiv? Cu ce probe? În virtutea căror decizii judecătorești? Cine e beneficiarul amplelor confiscări? Statele care aplică sancțiuni sauCiteste pe larg

Joi, 17 martie, ora 19.30, vă invităm la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta nr. 38) la o întâlnire cu Tatiana Niculescu, Cristian Preda și Cătălin Striblea despre Singur. Viața lui Mihail Sebastian, o nouă apariție captivantă din seria de biografii interbelice inițiată de Tatiana Niculescu. Tatiana Niculescu lansareFoto:Citeste pe larg