Situaţie bizară privind angajările la DNA Ploieşti. Sunt șase posturi de procurori scoase la concurs, însă doar o singură persoană a intrat în competiție. DNA Ploiești este structura cu cele mai multe posturi libere din țară. Instituţia funcţionează cu un număr redus de anchetatori de la momentul scandalului în careCiteste pe larg

„Haideţi să punem o întrebare. Să începem cu Cîţu, că e premier, totuşi. De ce se teme domnul Cîţu cel mai tare? Care este pericolul cel mai mare pentru domnul Cîţu? Punem această întrebare şi dacă e să ne gândim la conjunctură, putem să spunem că pericolul cel mai mareCiteste pe larg

Răzvan Theodorescu, fost senator în Parlamentul României, a fost întrebat cine trădează la alegerile PNL.  Academicianul a remarcat că „trădarea face parte din ființa politicianului nostru”. „Trădat a fost și Iliescu, Adrian Năstase, Petre Roman cu Băsescu. Într-un fel, în ultima vreme, statul român și-a trădat cetățenii. Asta este limpede!Citeste pe larg

Sprijinit să devină primar de PNL şi USR-PLUS, Nicuşor Dan are o relaţie din ce în ce mai dificilă cu forţele care l-au ajutat la ultimele locale, mai ales după ce alegerile interne pentru şefia liberalilor din Bucureşti au fost câştigate de Ciprian Ciucu. Nicuşor Dan, care şi-a arătat sprijinulCiteste pe larg

Toma Petcu Și dacă ar candida singur domnul Danciu nu iese Președinte 🤭 Voi clarifica totuși unele lucruri legate de organizarea alegerilor din respect pentru Organizația noastră, pe care oricum domnul Danciu o desconsideră și jignește prin simpla sa candidatura. 1. Nu mă surprinde că domnul Danciu face afirmații legateCiteste pe larg

„Am dat un exemplu la congresul trecut în care nu l-am eliminat pe contracandidatul meu de atunci Cristian Buşoi, dimpotrivă(…) A fost spijinit chiar dacă a candidat în competiţie cu mine, de asemenea, mulţi colegi care nu m-au sprijinit şi l-au sprijinit pe Cristian Buşoi. La fel se va întâmplaCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🔥Două incendii auto, într-o singură zi❗ De data aceasta, un autoturism a ars în totalitate, în localitatea Copaciu. Roțile mașinii au rămas blocate într-o zonă mlăștinoasă și, în timp ce încerca să iasă din acel loc, conducătoarea auto a simțit miros de fum și și-a dat seama căCiteste pe larg

Jandarmeria GiurgiuJandarmeria Română #EURO2020 poartă o singură culoare: bucuria fotbalului. Cele trei meciuri disputate în Grupe, care au fost găzduite de țara noastră, ne-au arătat că fotbalul adună laolaltă pasiunea, respectul și fair-play-ul. Ne revedem în Optimi, pe 28 iunie, să ne bucurăm de fotbal în siguranță!Citeste pe larg

A bifat 671 de meciuri în tricoul Realului, perioadă în care a reușit să înscrie de 101 ori. Aventura lui Sergio Ramos la gruparea de pe Santiago Bernabeu se încheie brusc, după o serie de neînțelegeri cu Florentino Perez, conducătorul „albilor”. Personaj legendar pentru vicecampioana Spaniei, Ramos o va apucaCiteste pe larg

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în săptămâna 17-23 mai, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Se pare că doar o singură regiune va fi scutită de ploi, în majoritatea zonelor fiind anunțate precipitații. De asemenea, temperaturile urmează să înregistreze și ele o scădere, după ce în urmă cuCiteste pe larg

Studiul, condus de Imperial College, care a analizat răspunsurile imune în rândul lucrătorilor din domeniul sănătăţii din Marea Britanie după prima lor doză de vaccin Pfizer, a constatat că cei care au avut anterior o infecţie uşoară sau asimptomatică au avut o protecţie sporită împotriva mutaţiilor virusului care au apărutCiteste pe larg

Medicul Gabriel Diaconu a postat un mesaj acid  pe pagina sa de socializare referitor la afirmaţiile lui Vlad Voiculescu prinvind raportările deceselor de COVID: Uite mortul, nu e mortul, unde-i mortul, cine-i mortul? Spectaculoasa dezvăluire a extantului Voiculescu, cum că raportările deceselor de COVID ”nu sunt reale”, vine să cimentezeCiteste pe larg