UPDATE ORA 12.15 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt transmite că incendiul produs la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina a fost lichidat. „Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter şi etaj 1. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie.  Până la acest moment, au fostCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu Mor oameni #arşi de vii, în Spitalul „Matei Balş”. Voiculescu scuipă în sân şi dă vina pe alţii. Mor oameni #transferaţi, la Spitalul „Foişor”, în timp ce pacienţii evacuaţi au dat şi ei ochii cu moartea. Voiculescu le face vânt românilor care îi cer demisia. 25.000 deCiteste pe larg

DSU subliniază că sistemul de la Unitatea din curtea Institutului Marius Nasta a funcţionat în condiţii optime, „aceste aspecte sustinând afirmaţia conform căreia incidentul anunţat la 112 a fost o alarmă falsă”. De asemenea, referitor la schimbarea instalaţiei de oxigen, construită de către spital pentru racordarea unităţii mobile la stocatorul InstitutuluiCiteste pe larg

Primele declarații date de premierul Florin Cîțu despre demiterea lui Vlad Voiculescu, după scandalul de la Spitalul Foișor. Cîțu, despre demiterea lui Vlad Voiculescu Haosul în care se îneacă sistemul medical românesc în ultimul an s-a materializat, vineri noapte, în operațiunea de evacuare „în regim de urgență” a zecilor deCiteste pe larg

Proteste violente la Spitalul Foișor din București. Zeci de manifestanți au încercat să oprească evacuarea pacienților internați în unitatea medicală. Oamenii s-au luat la bătaie cu jandarmii. Proteste violente la Spitalul Foișor Situația de la Spitalul Foișor este la un pas să scape de sub control. Zeci de oameni, martoriCiteste pe larg

Situație dramatică în București, vineri seară. Spitalul de Ortopedie Foișor a fost evacuat în regim de urgență. Zeci de pacienți internați în unitatea medicală, unii operați abia de câteva ore, au fost nevoiți să își cheme rudele să îi ducă acasă. Cum s-a ajuns aici. Raed Arafat, prima reacție dupăCiteste pe larg

Sindicatul Județean „Solidaritatea Sanitară” GiurgiuTiti Aur se simte sigur la Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman” Barlad. 👨‍🔬INGERII DE LA BARLAD Cunosc spitalul din Barlad din copilarie, am intrat de multe zeci de ori, avand persoane dragi inernate. In ultimul an spitalul „Elena B…eldiman” a fost desemnat Spital Covid. CeCiteste pe larg

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se află în divorţ cu soţia sa, asistentă la Spitalul Filantropia Craiova, secţia hematologie. Acesta susţine că a ajuns să se despartă de femeia cu care îşi întemeiase o familie după ce a aflat că soţia îl înşela cu şeful său, asistentul IonuţCiteste pe larg

Ion Duţescu, bărbatul care a făcut publice imaginile, a vorbit sâmbătă, 20 martie, într-o intervenţie la Realitatea Plus, despre zilele în care a fost internat la Spitalul Judeţean din Constanţa. „Am fost internat pe data de 19 spre 20 noiembrie 2020. (…) În timpul spitalizării am văzut ceva inimaginabil dinCiteste pe larg

Zilele generalului maior Florentina Ioniță – Radu ca director general al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București sunt numărate. Potrivit informațiilor noastre, în locul Florentinei Ioniță Radu ar urma să fie numit medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România. Acesta are 38 deCiteste pe larg