Urania Cremene (45 de ani) se poate lăuda, în prezent, cu titlul neoficial de cea mai cunoscută “Superdădacă” din România. În opinia ei, a învăţa să fii părinte e asemenea unui examen în vederea obţinerii carnetului de conducător auto. Adică, cel puţin dificil! Urania Cremene, unul dintre cei mai cunoscuţiCiteste pe larg

Potrivit proiectului, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar vor fi menţinute şi în anul 2021 cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şiCiteste pe larg

Jandarmeria GiurgiuJandarmeria Română Dacă până nu demult, îmbrățișările erau ceva firesc, anul trecut a trebuit să evităm această frumoasă îndeletnicire de ostoire a dorului. Astăzi, depinde de noi… toți, cât de repede ne vom strânge din nou în brațe, fără teamă sau precauție. Abia așteptăm să revenim la vremurile înCiteste pe larg

ISU Giurgiu 👨‍🚒🌳Seara trecută, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au acționat pentru degajarea unui copac, rupt de vânt, pe A1. Intervenția a avut loc la km 44, în zona localității Găiseni, pe sensul de mers spre Pitești. Copacul bloca banda de urgență și jumătate din banda întâi.Citeste pe larg