Foto: Coș de gunoi, stradal, devastat de vandali în fața spațiului comercial adiacent stației de transport , șoseaua București, către Pasarelă (luni, 25 octombrie, ora 17:30)   Direcția Poliției Locale Giurgiu  aduce la cunoștință cetățenilor municipiului Giurgiu, prin acest material ,  câteva din acțiunile efectuate în perioada 18.10 – 23.10.2021. ConformCiteste pe larg

Stelian Ion răspunde reproşurilor lui Klaus Iohannis privind amânarea desfiinţării SIIJ. Ministrul Justiţiei susţine că soluţia pentru a debloca proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunior din Justiţie şi a legilor justiţiei este una „simplă: respectarea angajamentelor asumate în programul de guvernare și în relația cu Uniunea Europeană”. „AtâtCiteste pe larg

Dacă fiecare cumpărător ar avea posibilitatea să cumpere legume din târgurile în care producătorii vând „la prima mână“,  ar achiziţiona tomatele cu nici 2 lei/kg, vinetele cu 1-2 lei/kg, ardeii cu doar 1 leu/kg, iar castraveţii ar avea toate şansele să-i ia şi degeaba. Preţurile s-au prăbuşit în doar câtevaCiteste pe larg

Florin Cîţu,  deranjat de faptul că românii se plâng de creşterea preţurilor. Premierul spune că veniturile în România au crescut în ultimul timp cu 11% şi că preţurile nu au cum să fie mai mari din moment ce rata inflaţiei este mai mică. Florin Cîţu: Cum să fie mai mariCiteste pe larg

Aflat într-o vizită la Piteşti, Ludovic Orban a vorbit despre nevoia de a susţine autorităţile locale care susţin investiţiile în infrastructură rutieră sau de alt tip. „Susţin ca noul plan de dezvoltare locală să fie finanţate proiectele de finanţare a distribuţiilor de gaz. Există posibilităţi de finanţare în cadrul PNRR. AmCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Platforma CONECT la dispoziția ONG-urilor 📢 ONG-urile din Giurgiu sunt invitate să se înscrie pe platforma CONECT- Catalogul organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență, gestionată de Secretariatul General al Guvernului, prin care se dorește dezvoltarea organizațiilor neguvernamentale, participarea publică și voluntariatul. ✅Platforma http://conect.gov.ro urmărește promovarea activitățiiCiteste pe larg

Lue Elizondo a început să lucreze pentru Pentagon în 2008 , fiind angajat în programul de investigaţie a întâlnirilor cu „fenomene aeriene fără pilot”. A demisionat în 2017, când a făcut publice trei clipuri cu obiecte aeriene neidentificate pe care Pentagonul avea să le recunoască drept autentice. Elizondo a depusCiteste pe larg