vigoare

 
S-au ivit multe descuții cu privire la efectele pe care le-ar produce constatarea neconstituționalității OUG 59/2017 asupra textelor din Legea nr. 223/2017 pe care le-a modificat sau completat. Trebuie să vedem dacă și în acest caz operează principiul din art. 64 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia un text de lege abrogat este definitiv abrogat.

Ar fi vorba de articolul 3 literele l) și m) privind definirea cuantumului brut și net al pensiei militare, de articolul 59 prin care gulerații au redenumit indexarea ca actualizare și au eliminat indexarea din anul deschiderii dreptului de pensie și de articolul 60 prin care au eliminat actualizarea pensiilor militare și au introdus un text care reglementează plafonarea cuantumului net al pensiei militare, calculat potrivit articolelor 28-30 și 108, la plafonul maxim dat de media soldelor nete din baza de calcul.

Răspunsul la această legitimă întrebare este dat chiar de Curtea Constituțională în Decizia nr. 206/2013 în ale cărei considerațiuni  se rețin următoarele:

” 3. Efectul specific al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea normelor abrogatoare

Dispoziţiile legale de abrogare nu sunt exceptate de la controlul de constituţionalitate. Instanţa de contencios constituţional poate decide în legătură cu constituţionalitatea unei norme de abrogare, în condiţiile în care, pe de o parte, prezumţia de constituţionalitate a legii este o prezumţie relativă, iar, pe de altă parte, prevederile art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial” -, se adresează legiuitorului, vizând activitatea de legiferare. În acest sens, Curtea s-a pronunţat atât prin Decizia nr.62/2007, cât şi prin alte decizii [de exemplu, Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, Decizia nr.778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.465 din 6 iulie 2009, Decizia nr.783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.404 din 15 iunie 2009, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, Decizia nr.694 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.392 din 14 iunie 2010, şi Decizia nr.1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.61 din 29 ianuarie 2013].

Curtea a reţinut, de principiu, că „art.146 lit.d) din Constituţie nu exceptează de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale de abrogare şi că, în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte”.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt consacrate expres prin prevederile art.147 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Efectul specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale de abrogare, precizat de Curtea Constituţională în considerentele deciziilor menţionate, dă expresie şi eficienţă – în situaţia particulară a constatării neconstituţionalităţii actului abrogator şi a lipsei intervenţiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei – normelor constituţionale cuprinse în art.142 alin.(1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în art.147 alin.(4) care statuează că deciziile Curţii sunt general obligatorii.

Prin Decizia nr.62/2007, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal, sunt neconstituţionale, deoarece, în esenţă, „prin abrogarea dispoziţiilor legale menţionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispoziţiei constituţionale care garantează demnitatea omului ca valoare supremă. În absenţa ocrotirii juridice prevăzute de art.205, 206 şi 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu mai beneficiază de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.” Or, a accepta că singurul efect al deciziei Curţii Constituţionale este acela al încetării efectelor juridice ale textului constatat ca fiind neconstituţional, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, înseamnă a accepta că decizia Curţii Constituţionale nu are, în realitate, niciun efect, deoarece situaţia care a determinat constatarea neconstituţionalităţii va continua să subziste, respectiv demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu vor beneficia, în continuare, de nicio formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.

Curtea constată că în astfel de cazuri nu intervine o „abrogare a abrogării”, pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art.64 alin.(3) teza a doua din Legea nr.24/2000 potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial” – dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare -, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art.142 alin.(1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art.147 alin.(4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidenţiat în mod expres această distincţie în cuprinsul deciziilor nr.414/2010 şi nr.1.039/2012, reţinând că „acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale […], sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

De asemenea, Curtea reţine că, în afară de Decizia nr.62/2007, toate celelalte decizii ale sale prin care au fost constatate ca fiind neconstituţionale norme abrogatoare au avut ca efect imediat repunerea în vigoare a normelor abrogate, consecinţă necontestată nici în jurisprudenţa instanţei supreme.”

NOTĂ

Prin eliminarea din Legea  nr. 223/2015 a textelor introduse  prin OUG nr. 59/2017 reintră în vigoare dispozițiile inițiale ale articolelor 59 și 60 iar modificările și completările aduse acelor articole prin art. 84 al OUG nr. 114/2018 rămân fără obiect. 

Pensiile stabilite după 15 09 2017 nu vor mai fi plafonate la media soldelor nete din baza de calcul. Dacă guvernanții vor să mențină acel plafon trebuie să se grăbească să-l reglementeze prin lege, nu prin ordonanțe.