Copiii

Copiii

SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT CAZANCIUC

Astăzi, unii fac primii pași într-o sală de clasă, alții sunt obișnuți cu băncile școlii, iar mulți se pregătesc pentru sălile de curs de la facultate. De toți trebuie să avem grijă. Noi, părinții, educatorii, învățătorii, profesorii. Și, nu în ultimul rând, noi, politicienii, fie parlamentari, fie reprezentanți ai Executivului, din toate instituțiile implicate și cu rol în administrarea sistemului de învățământ.

Toți, deopotrivă, indiferent de vârstă, se află în fața unei noi etape a vieții, pe care trebuie să o depășească învățând lucruri noi, însușind tot mai multe și bogate cunoștințe. Urmează un nou an plin de provocări, cu eșecuri și succese, cu zâmbete și lacrimi, cu bucurii și tristeți, cu bune și cu rele. #Scoala este ca viața, iar viața este în sine o școală, în care învățăm tot timpul – ne bucurăm de reușite și învățăm din greșeli. Ne bucurăm de frumusețile vieții, dar suntem atenți la provocări.

Dragi copii, dragi elevi, fiți atenți la ispite. Calea voastră este presărată cu multe provocări și încercări. Aveți mare grijă la ce alegeți, cu ajutorul dascălilor, dar și al părinților. Pentru că școala nu se termină la ieșirea din curtea ei. Nu abandonați și nu ieșiți de pe calea voastră, nu vă lăsați pradă tentațiilor mărunte care se pot transforma rapid în probleme vitale. Încercările vieții nu sunt făcute și nu vin pentru a le accepta, ci pentru a le depăși.

Dragi părinți, dragi profesori, fiți atenți la copiii voștri, la elevii voștri. Voi sunteți singurul și realul lor sprijin în această etapă a vieții, în afară de Dumnezeu. Fiți alături de ei și țineți-i strâns de mână atunci când au nevoie, atunci când ei v-o întind. Și dacă ei nu o fac, întindeți-le voi lor mâna.

Vivat Academia!

SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT CAZANCIUC Astăzi, unii fac primii pași într-o sală de…


Autorul articolului Mihaita Grigore
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2023/09/12/copiii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 12 septembrie 2023 12:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.