Kazahstan, a noua ţară ca mărime din lume, stă pe rezerve uriaşe de petrol, gaze, aur, cărbune şi uraniu

Kazahstan, una dintre cele cinci republici din Asia Centrală care au făcut parte din Uniunea Sovietică (alături de Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîstan şi Uzbekistan), a intrat în atenţia lumii în acest început de an, odată cu izbucnirea unei revolte. Deocamdată, lucrurile s-au calmat, după intervenţia în forţă a autorităţilor kazahe, cu sprijinul militar trimis de Rusia. Totuşi, ce se întâmplă de fapt acolo? Jurnalista norvegiană Erika Fatland, specialistă în antropologie socială, a vizitat Kazahstanul şi celelalte republici din Asia Centrală, pentru a scrie cartea Sovietistan, tradusă în peste zece limbi şi apărută în 2020. 

Fatland face o radiografie completă a acestei ţări, care ne face să înţelegem istoria şi rolul ei pe glob, lucrurile interesante din această ţară care o fac una specială, ce s-a întâmplat cu ea în timpul URSS, legăturile ei cu Rusia. 

Kazahstan acoperă o suprafaţă de 2.724.900 de kilometri, mai mult decât Europa de Vest. Este a noua ţară ca mărime din lume, şi cea mai mare fără coastă. Numai Kazahstanul reprezintă mai bine de jumătate din teritoriul pierdut de Rusia la destrămarea Uniunii Sovietice. 

Ţara e stearpă şi slab populată, peste trei sferturi din teritoriu fiind deşertic sau semiarid. În Kazahstan sunt în jur de 17.000.000 de locuitori, ceea ce înseamnă, în medie, mai puţin de şase oameni pe kilometru pătrat. 

„Cei mai mulţi kazahi trăiau în iurte, corturile rotunde caracteristice Asiei Centrale. Numai iarna, când zăpada se aşternea în strat gros, se mutau în case. Cele mai mari schimbări au avut loc în 1929, odată cu colectivizarea lui Stalin. În ciuda confiscărilor şi arestărilor, colectivizarea s-a petrecut lent. Foarte puţini kazahi au vrut să renunţe la stilul de viaţă liber, nomad pentru a munci pământul, ca ruşii. Răspunsul autorităţilor a fost să crească numărul arestărilor. Kazahii au suferit cumplit în timpul foametei din anii ’30, când au murit peste un milion de persoane, multe dintre tradiţii dispărând odată cu victimele. Obsesia autorităţilor sovietice pentru agricultura colectivă şi industria grea i-a forţat pe nomazii kazahi să intre în case, fabrici şi mine”, scrie Erika Fatland. 

Potrivit raportului anual întocmit de Transprency International, Kazahstan era cel mai puţin corupt dintre statele post-sovietice din Asia Centrală, însă tot se află la coada listei, pe locul 140 din 177 de ţări. 

Kazahstan FOTO Wikipedia

Kazahastan are rezerve uriaşe de petrol şi gaze, dar şi de aur, cărbune şi uraniu, fiind cea mai bogată ţară din Asia Centrală. Mult timp a fost considerată şi cea mai democratică republică din regiune, dar asta spune multe despre celelalte ţări. 

Aktau, unul din cele mai bogate şi mai scumpe oraşe din Kazahstan, a fost fondat în 1960, în urma descoperirii unor zăcăminte de uraniu în apropiere. Câţiva ani mai târziu, a devenit limpede că zona e bogată şi în petrol şi metale, iar oraşul a început să se dezvolte. 

În Kazahstan a avut loc una din cele mai mari catastrofe antropice din lume. Oraşul Aral a fost construit pe malul Mării Aral şi a fost un important port de pescuit până în anii 1960, când marea a început încet-încet să se micşoreze. Acum, oraşul este înconjurat de nisip şi deşert. A dispărut astfel o mare continentală, iar de atunci populaţia s-a înjumătăţit la aproximativ 30.000. În fiecare an sute de tineri părăsesc fostul oraş-port.

Marea Aral în 1989 şi 2014 FOTO Wikipedia.org

Kazahstan este cea mai nordică ţară din lume cu o populaţie majoritar musulmană, circa 70 la sută. Fostul preşedinte Nazarbaev (care a condus ţara 29 de ani, până în 2019), a fost crescut în Uniunea Sovietică atee şi a depus mari eforturi pentru a răspândi o formă seculară a islamului sunit care concordă cu valorile tradiţionale kazahe. 

„Noi nu suntem ca europenii. Noi suntem altfel…tot în fabricile sovietice muncim, chinezii ne construiesc şoselele. Petrolul pe care-l vindem o să se termine curând. Vindem petrol şi cumpărăm marfă chinezească. Noi nu producem nimic”, spune un kazah intervievat de Erika Fatland. 
 

Oraşul kazah Aktau FOTO Wikipedia.org
 

Kazahstan face parte din Uniunea Economică Eurasiatică, înfiinţată în 1 ianuarie 2015, membri fiind Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kîrghistan, iar în viitor se preconizează aderarea Tadjikistanului. 

„S-a discutat despre o monedă comună în aceste state, dar se preconizează că Uniunea va presupune acorduri de liber schimb şi liberă circulaţie a forţei de muncă dincolo de frontiere. Cu cei cinci membri, uniunea acoperă 15 la sută din suprafaţa pământului şi furnizează peste o cincime din resursele naturale de gaze ale lumii. În timp ce interesele Chinei în zonă sunt pur financiare, motivele Rusiei sunt mai complexe şi nu este uşor să faci diferenţa între interesele financiare şi politice. Relaţia Kazahstanului cu Rusia este mai complexă. Ţara are fundaţii financiare sigure, însă cea mai mare parte din petrolul exportat este transportat prin conductele ruseşti. Nicio altă ţară nu are o graniţă mai lungă cu Rusia: 6.846 de kilometri, iar aici sunt mai mulţi ruşi decât în orice altă ţară central-asiatică”, mai povesteşte Fatland. 

Colonizarea rusească a Kazahstanului a început în secolul al XVIII-lea, când principalele triburi kazahe i-au cerut ţarului protecţie împotriva hoardelor de invadatori. De-a lungul secolului al XIX-lea tot mai mulţi ruşi s-au stabilit în stepele kazahe, însă abia în 1950 au început să dea năvală oamenii, când Nikita Hrusciov a iniţiat o campanie importantă de cultivare a aşa-numitelor pământuri virgine din nordul Kazahstanului. Intenţia era ca ţara să devină porumbarul Uniunii Sovietice. Sute de mii de ruşi şi ucraineni au răspuns chemării. 

„Până la sfârşitul anilor 1950, ruşii erau majoritari în Kazahstan, reprezentând aproape 43 la sută din populaţie. Kazahii reprezentau numai 30 la sută. Deşi campania agricolă s-a dovedit un eşec, pământul arid şi sărat al stepelor nefiind potrivit pentru cultivarea cerealelor, majoritatea ruşilor şi ucrainenilor au rămas în RSS Kazahă până la destrămarea URSS. În 1989, în Kazahstan trăiau peste 6 milioane de ruşi. Astăzi numărul lor este mai aproape de 4 milioane, mai puţin de un sfert din populaţia ţării. Rusa este încă recunoscută ca limbă oficială. Deşi kazahii au ales o abordare mai blândă, ruşii nu mai sunt stăpâni în ţară”, mai susţine Erika Fatland. 

Peisaj kazah FOTO Wikipedia.org
 

În 1994, preşedintele Nazarbaev a hotărât mutarea capitalei din oraşul Almatî din sud, cu o populaţie de peste un milion de locuitori, în orăşelul provincial mic şi nesemnificativ Akmola, la 970 de kilometri nord. Mutarea a fost făcută în 1997, iar în anul următor oraşul a fost redenumit Astana, care înseamnă pur şi simplu Capitală. 

„Astana este înconjurată de kilometri şi kilometri de nimic  stepa pustie până la linia orizontului şi dincolo de ea. Dincolo de porţile oraşului, nu vezi picior de maşină sau de om, rareori câte o oaie sau o cămilă. Şi totuşi cei 700.000 de locuitori care trăiesc înghesuiţi laolaltă în oraş îşi petrec cea mai mare parte a zilei de lucru prinşi în trafic. Nu există metrou şi nimeni nu merge pe biciclete. Cu toate astea, atmosfera m-a tulburat mai mult decât cozile. Bărbaţi în costum închis se grăbeau pe trotuare. Nimeni nu ridica privirea… Capitala nu a crescut organic, precum Moscova sau Londra, şlefuită şi rafinată de-a lungul secolelor. Ea s-a născut în urma unui decret. Astana nu este numai departe de regiunile populate din sud şi înconjurată de stepă, ci are şi una dintre cele mai nemiloase clime din lume: este a doua cea mai rece capitală din lume, după Ulan Bator din Mongolia. Iarna, temperaturile pot ajunge la –40 de grade Celsius. Nazarbaev spunea că Almatî a devenit un oraş prea mic şi s-a extins peste capacităţile sale şi nu mai avea unde să crească. O explicaţie mai plauzibilă este că Nazarbaev şi-a dorit să creeze o bază de putere în regiunile din nord dominate de ruşi, unde peste 60 la sută din populaţie este formată din etnici ruşi”, mai scrie jurnalista din Norvegia. 
 

Clădiri îndrăzneţe şi futuriste în Astana 

În ultimii ani, Astana a devenit simbolul Kazahstanului modern, peste 80 la sută din bugetul naţional fiind prevăzut pentru dezvoltarea şi extinderea capitalei până în 2030. „Peste tot se construieşte. Clădirile ridicate sunt îndrăzneţe şi futuriste. Cea mai faimoasă construcţie din Astana, Turnul Baiterek, proiectată de arhitectul britanic premiat Norman Foster, domină peisajul. Turnul are o înălţime de 97 de metri. Sfera aurie din vârful turnului este susţinută de o reţea de grinzi albe din metal. Există un lift care duce în vârf, de unde priveliştea asupra capitalei Astana este uluitoare. Drept în faţă se află mallul Han Şatir, proiectat tot de Norman Foster. Structura are forma unui cort transparent uriaş, iar centrul e plin de magazine de lux europene, cinematografe, piscine şi restaurante. Apoi, mai este noua sală de concerte, cu 3.500 de locuri, moscheea nouă, decorată cu aur şi marmură albă, şi noul palat prezidenţial, o clădire magnifică. Clădirile moderne din Astana, proiectate numai de arhitecţi străini renumiţi, sunt dovada triumfătoare a unei tranziţii reuşite de la conducerea sovietică la o economie de piaţă”, mai aflăm de la Erika Fatland. 

Muzeul Naţional şi futurista Bibliotecă Naţională, proiectate de firma daneză de arhitectură BIG au fost finalizate în 2021. 

La fel ca majoritatea conducătorilor din Asia Centrală, şi Nazarbaev suferea de sindromul dictatorului. Deţinea conducerea ţării din 1991 şi numai o mână de oameni au încercat o opoziţie serioasă, doi fiind apoi ucişi. Dacă e să dăm crezare rezultatelor alegerilor, Nazarbaev era foarte popular. În 2011, a fost reales cu peste 95 la sută din voturi, la o prezenţă la urne de 89,9 la sută. „Stilul de conducere al lui Nazabaev ar putea fi descris în cel mai bun caz drept unul de autocrat luminat. El lua toate deciziile, Parlamentul fiind doar un accesoriu. Kazahstan va fi o democraţie complet dezvoltată abia în anul 2050, era planul preşedintelui”, susţine Fatland.  

Nazarbaev a condus Kazahstan 29 de ani FOTO Elcomercio.pe
 

Una dintre primele decizii independente ale lui Nazarbaev, care i-a consolidat popularitatea ca preşedinte, a fost să închidă controversatul poligon de teste nucleare ale URSS din Semipalatinsk. În epoca sovietică, în timpul Războiului Rece, pe câmpurile pustii de aici fusese detonată câte o bombă nucleară pe lună, 456 în total. 

„În oraşul Chagan nu locuiau decât ruşi şi militari. Era un oraş închis. Când s-a destrămat URSS, au plecat toţi ruşii, iar acum e un oraş-fantomă. Kurceatov, centrul administrativ al poligonului de teste nucleare, a fost construit în 1947. Stalin hotărâse ca anul 1948 să fie termenul limită pentru dezvoltarea unei bombe atomice sovietice, pentru care a fost însărcinat fizicianul Igor Kurceatov. Liderii sovietici vedeau Kazahstan ca pe un pământ pustiu şi sterp, ideal pentru experimente. Oficial, oraşul Kurceatov (care avea la un moment dat 40.000 de locuitori) nu exista şi nu era marcat pe hartă. Era interzis persoanelor neautorizate”, mai aflăm din cartea „Sovietistan”.  

Un tren care duce spre Semipalatinsk FOTO Wikipedia.org
 

În 29 august 1949 a avut loc operaţiunea Primul fulger. „O minge de foc a apărut pe cer, pentru o clipă lumina ei a devenit mai puternică decât a soarelui. În tăcerea care a urmat, mingea de foc s-a transformat într-un nor alb în formă de ciupercă. După câteva minute, a dispărut. În timp, aceste teste au devenit obişnuite, iar în anii 50 au început testele pentru bomba de hidrogen dezvoltată de fizicianul Andrei Saharov. În noiembrie 1954, bomba a produs o explozie de 1,6 megatone. Cu toate că nu au fost înregistrate statistici, cazurile de cancer din zona Semipalatinsk au crescut fulminant de când începuseră testele”, a continuat Erika Fatland. 

Deşi testele nucleare din atmosferă au încetat în anul 1963, autorităţile sovietice au continuat să facă experimente în Kazahstan. Până în 1989, au mai avut loc 340 de teste subterane la poligonul din apropierea oraşului Semipalatinsk. După căderea URSS, poligonul a fost închis. „În 1991, pe pământul kazah se aflau abandonate peste 1.400 de focoase nucleare, făcând din Kazahstan una dintre cele mai mari puteri nucleare din lume. Guvernul kazah a încheiat un acord cu Rusia pentru transferul tuturor armelor nucleare în Rusia, ceea ce s-a făcut rapid. Într-un raport publicat în 2013 se relatează cum, pentru prima dată în istorie, Rusia, SUA şi Kazahstan au colaborat pentru a îndepărta şi dezafecta deşeurile nucleare periculoase. S-a lucrat în secret 14 ani şi totul a costat 150 de milioane de dolari”, a povestit Fatland. 

Almatî (Alma Ata după vechea denumire), fosta capitală, este situată într-un peisaj spectaculos, înconjurată de vârfuri acoperite de zăpadă. Majoritatea clădirilor sunt în stil sovietic, cu aceleaşi faţade şi design. Deşi şi-a pierdut statutul de capitală, Almatî este în continuare centrul financiar al Kazahstanului şi poate cel mai cosmopolit oraş din Asia Centrală. 

Almatî, fosta capitală FOTO Wikipedia.org
 

În 1951 a fost finalizat patinoarul din oraşul de munte Medeu, devenit cel mai bun patinoar din lume. După 1991 a fost lăsat în paragină. 

În trei rânduri şi-a depus candidatura Kazahstan pentru a găzdui Jocurile Olimpice de iarnă la Almatî: în 2014 a fost aleasă Rusia, iar pentru 2022 China. Kazahii nu renunţă la acest vis. 

După dizolvarea Uniunii Sovietice, demonstraţiile din decembrie, în care kazahii s-au răsculat împotriva Moscovei, au devenit un element important al identităţii naţionale. Demonstranţii nu îşi doreau independenţa faţă de Uniunea Sovietică, de fapt, când au putut să voteze, peste 90 la sută au fost împotrivă, ci îşi doreau doar un prim secretar kazah. 

Au obţinut ce şi-au dorit în 1989: Nursultan Nazarbaev a preluat cea mai înaltă funcţie. 

Kazahastan a fost ultima ţară din Asia Centrală care şi-a declarat independenţa faţă de URSS – în 16 decembrie 1991. 

„Aici situaţia este mai gravă ca în Rusia. Ţara e mai izolată şi noi nu avem intelectuali. Nazarbaev o conduce (n.red. a condus până în 2019) ca un tâlhar. Îşi ţine aproape o turmă de oameni care primesc bani şi beneficii… Nazarbaev conduce ţara ca pe o firmă la care el e şi acţionarul principal şi director general”, răspunde un alt kazah jurnalistei. 

În decembrie 2011, în Kazahstan a avut loc un alt protest sângeros. Câteva sute de lucrători petrolieri din Janaozen, un oraş sărac din vestul ţării, au intrat în grevă fiind că nu şi-au primit salariile. 

„În 16 decembrie au sosit poliţiştii înarmaţi pentru a scoate protestatarii din piaţa centrală, pe care o ocupaseră de luni întregi. Oficial 14 grevişti au fost împuşcaţi şi omorâţi. Unii cred că numărul victimelor era în jur de 200”, a completat Erika Fatland. 

Cosmodromul Baikonur, numit şi Tyuratam, este cel mai vechi şi mai mare cosmodrom din lume. Se află în Kazahstan, la aproximativ 200 kilometri est de Marea Aral, lângă oraşul Tyuratam. De aici a fost lansat în 4 octombrie 1957 primul satelit artificial Sputnik 1, de asemenea de aici a plecat primul om în spaţiu, Jurij Gagarin, în 12 aprilie 1961 cu Vostok 1. 

Cosmodromul de la Baikonur FOTO Wikipedia.org
 

Cele 6.000 de kilometri pătraţi au fost luaţi în concesiune pe 20 de ani de către Rusia, în 1995, iar apoi înţelegerea a fost prelungită până în anul 2050. 

De aici sunt lansate pe Staţia Spaţială Internaţională echipajele de pe Progres şi Sojuz. 

Qasym-Jomart Toqaev este actualul preşedinte al Kazahstanului din 12 iunie 2019, luând locul lui Nursultan Nazarbaev, care a demisionat după 29 de ani. Absolvent al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moscova, Toqaev şi-a început cariera în 1975, când a lucrat ca diplomat în Singapore şi China. În 1992 a devenit ministru-adjunct de externe al Kazahstanului, unde a fost implicat în problemele dezarmării nucleare în fostele republici sovietice. În martie 1999 Toqaev a devenit viceprim-ministru. În octombrie 1999, cu aprobarea Parlamentului, a fost numit prim-ministru de către preşedintele Nursultan Nazarbaev. Din 2002 Toqaev a ocupat funcţia de ministru de externe, unde a continuat să joace un rol activ în domeniul neproliferării nucleare.  

În 2019 Toqaev şi-a asumat funcţia de preşedinte interimar al Kazahstanului, după demisia lui Nursultan Nazarbaev. 

Toqaev şi Putin FOTO Wikipedia.org
 

Toqaev, membru al partidului de guvernământ Nur Otan, a candidat la următoarele alegeri anticipate, organizate pe 9 iunie 2019, cu sprijinul lui Nazarbaev ca nominalizat al partidului, câştigând cu 71% din voturi, alegeri întâmpinate cu critici din partea organizaţiilor internaţionale şi opoziţiei. După ce a depus jurământul la 12 iunie 2019, Toqaev s-a angajat să continue politicile lui Nazarbaev în sferele dezvoltării ţării, inclusiv reformele sociale şi economice.  

Guvernarea lui Toqaev a rămas autoritară cu încălcări ale drepturilor omului.