Talentul ascuns pe care îl are Elena Marin de la Survivor. Logodnicul a dat-o de gol: ”E genială”

În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech.ro, Andrei, a povestit despre talentul ascuns pe care îl are iubita sa, Elena Marin, concurenta de la Survivor România. Totodată, acesta a mărturisit cât de dor îi este de partenera sa.

Ce talent ascunde Elena Marin de la Survivor

Sărbătorile pascale sunt sărbătorite în familie, alături de cei dragi. Din păcate pentru Andrei, iubitul Elenei Marin, din cauza faptului că acesasta concurează în cadrul emisiunii de la Kanal D, Survivor România, nu poate petrece aceste sărbători alături de iubita sa. Acesta a menționat în cadrul unui interviu acordat pentru Playtech.ro că îi este dor de viitoarea lui soție.

Sunt patru luni de când Elena Marin demonstrează că are parte de o bună condiție fizică, având totodată și mari șanse de a câștiga concursul de supraviețuire care are loc în Republica Dominicană. La câteva mii de kilometri depărtare se află însă Andrei, care este topit de dorul vedetei. Acesta o susține pe Elena din spatele micului ecran, aducându-și aminte de momentele când petreceau sărbătoarea împreună.

„Paștele și Crăciunul sunt sărbători pentru suflet, eu așa le numesc. De data asta, sufletul mi-e departe. Sunt trist și sper să fie un caz singular, să nu ne mai prindă nicio Sărbătoare pentru suflet departe unul de altul. În mod normal, zilele acestea îmi admiram viitoarea soție făcând cozonaci, friptură de miel, vopsind ouă”, a povestit Andrei pentru Playtech.ro

Iubitul Elenei Marin a afirmat ca aceasta nu este doar frumoasa, ci ca gateste si foarte bine
Iubitul Elenei Marin a afirmat ca aceasta nu este doar frumoasa, ci ca gateste si foarte bine

„Îmi doream s-o și ajut, nu doar s-o admir”

În cadrul interviului, iubitul Elenei Marin mărturisește că aceasta nu doar că este frumoasă dar este și o foarte bună gospodină. Acesta a afirmat că dacă în alți ani o admira când gătea alături de el, în acest an va fi nevoit să o facă, numai că din spatele televizorului.

„Îmi doream s-o și ajut, nu doar s-o admir. Foarte puțini cred asta, dar Elena gătește genial. Din păcate, anul acesta o admir doar de la televizor, gătind cocoș și luptând pentru supraviețuire. Apariția noilor concurenți i-a fost ca o lovitură, o spun fără rețineri, pentru că sunt deja patru luni de când Elena e acolo și mi-e foarte dor de ea. Făcând puțin haz de necaz, sper, totuși, să nu ratăm și Crăciunul din cauza ”Survivor”. Sunt foarte mândru de ea și îi trimit forță. Îmi doresc să se întoarcă sănătoasă acasă, e lucrul cel mai important”, a mai adăugat acesta.

Andrei  a afirmat că o vede pe Elena Marin ajungând până în finală, însă își face griji pentru aceasta, având în vedere că se confruntă cu anumite probleme de sănătate.

„Recunosc, sunt îngrijorat pentru sănătatea ei, deoarece, așa cum au spus mai mulți concurenți care au părăsit competiția, pentru fete este mult mai greu, iar Elena este singura fată prezentă de la începutul competiției. Totuși, o cunosc și știu cât este de ambițioasă. Elena e omul care dă totul, așa e ea, dă totul în munca de zi cu zi, dă totul la orice repetiție, la orice spectacol și, evident, dă totul la Survivor”, a conchis Andrei.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.