Toma Petcu: „Proiectul gaz metan pentru Slobozia, Malu și Vedea – Continuă grație noii ordonanțe de urgență”

Toma Petcu: „Proiectul gaz metan pentru Slobozia, Malu și Vedea – Continuă grație noii ordonanțe de urgență”

Guvernul României a aprobat recent un mecanism important pentru continuarea proiectelor de extindere, conversie și modernizare a rețelelor de gaze naturale, inclusiv pentru localitățile Slobozia, Malu și Vedea din județul Giurgiu.

În ședința de guvern din săptămâna trecută, a fost adoptată o ordonanță de urgență care stabilește pașii necesari pentru continuarea acestor proiecte, care au fost demarate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), dar care nu au fost finalizate în termenul prevăzut de program.

Potrivit acestei ordonanțe, proiectele vor fi finanțate prin Fondul pentru Mediu, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), iar implementarea va rămâne sub responsabilitatea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Cu alte cuvinte, toate contractele de finanțare rămân valabile și nu vor fi transferate către un alt minister. Mecanismul permite decontarea lucrărilor prin Ministerul Mediului, care va gestiona plățile pentru proiectele deja începute.

Această decizie este esențială pentru localitățile noastre și pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale. Continuarea proiectelor pentru Slobozia, Malu și Vedea va asigura racordarea acestora la rețeaua națională de transport al gazelor naturale, ceea ce va sprijini dezvoltarea economică și socială a zonei”, a declarat Toma Petcu, președintele Consiliului Județean Giurgiu.

Conform prevederilor Regulamentului UE 2021/1060, Comisia Europeană a cerut ca proiectele să fie implementate ținând cont de sustenabilitatea și eficiența pe termen lung. Infrastructura trebuie să fie pregătită pentru integrarea combustibililor cu emisii reduse de carbon și să utilizeze tehnologii IT pentru o rețea flexibilă, inclusiv sisteme de detectare a scurgerilor de gaze.

Impactul acestei ordonanțe pentru județul Giurgiu este semnificativ, având în vedere că localitățile Slobozia, Malu și Vedea vor beneficia de finalizarea acestui proiect de infrastructură esențială. Toma Petcu a subliniat că se dorește finalizarea investiției până la sfârșitul acestui an, pentru ca localitățile respective să beneficieze de toate avantajele racordării la rețeaua națională de gaze.

Mulțumesc celor doi miniștri, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru implicarea lor și pentru sprijinul acordat pentru realizarea acestui demers care va avea un impact pozitiv asupra comunităților din județul nostru”, a mai adăugat Toma Petcu.

Proiectele de gaz metan din județul Giurgiu vor aduce un salt semnificativ în dezvoltarea zonei și vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori, stimulând totodată creșterea economică locală.

Articolul Toma Petcu: „Proiectul gaz metan pentru Slobozia, Malu și Vedea – Continuă grație noii ordonanțe de urgență” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Guvernul României a aprobat recent un mecanism important pentru continuarea proiectelor de extindere, conversie și modernizare a rețelelor de gaze naturale, inclusiv pentru localitățile Slobozia, Malu și Vedea din județul Giurgiu. În ședința de guvern din săptămâna trecută, a fost adoptată o ordonanță de urgență care stabilește pașii necesari pentru continuarea acestor proiecte, care au […]

Articolul Toma Petcu: „Proiectul gaz metan pentru Slobozia, Malu și Vedea – Continuă grație noii ordonanțe de urgență” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/toma-petcu-proiectul-gaz-metan-pentru-slobozia-malu-si-vedea-continua-gratie-noii-ordonante-de-urgenta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 10 martie 2025 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.