Toma Petcu, senator: ,, Am avut o întâlnire de lucru cu…

PNL Giurgiu

Toma Petcu, senator: ,, Am avut o întâlnire de lucru cu liderul Blocului National Sindical, domnul Dumitru Costin și am discutat despre identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea cadrului legislativ național și stabilirea unui mecanism de comunicare și colaborare instituțională pe domeniile și temele de interes. În urma acestei întâlniri am stabilit ca, în următoarea perioadă, să existe consultări asupra modului privind influența PNRR în domeniul transporturilor, să fie …realizată o analiză pentru a stabili prioritățile de finanțare prin PNRR, dar și proiectele ce pot fi finanțate prin acest program, proiecte care nu ar putea fi finanțate prin noua schemă de finanțare europeană (Programul Operațional Transport). De asemenea, am discutat despre domeniul transporturilor feroviare, o zonă în care nevoia de investiții este mai mare decât în alte zone de transport și au fost identificate câteva modificări legislative care pot aduce îmbunătățiri acestui domeniu.
În ceea ce privește transporturile navale, am precizat că acest domeniu are un ridicat potențial pentru România, subliniind nevoia de modernizare a zonei portuare și de transport naval care va concura la mărirea fluxului de marfă și de călători.
În această întâlnire am stabilit modul în care Comisia pentru transporturi și infrastructură va colabora cu Blocul Național Sindical pe diverse inițiative care concordă cu domeniul transporturilor și sunt în acord cu interesele angajaților din acest domeniu, dat fiind faptul că BNS reprezintă interesele și drepturile unor lucrători din transporturi.”

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane stând jos şi interiorAr putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, persoane stând jos şi interior

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.