Tragedie în miez de noapte: un bărbat a murit ars în incendiul ce i-a cuprins casa

Tragedie în miez de noapte: un bărbat a murit ars în incendiul ce i-a cuprins casa

Un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit, azi-noapte, în locuința sa de pe strada Digului din municipiul Giurgiu. Focul, observat târziu de vecini, s-a extins rapid și la o altă casă din apropiere.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă, o ambulanță SMURD și una SAJ.

Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Locuința acestuia a ars pe o suprafață de aproximativ 70 mp.

La vecini, a ars acoperișul casei, pe circa 100 mp și s-au degradat tavanele.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic produs la sobă, în apropierea acesteia fiind depozitate materiale combustibile.

Informare preventivă

Pentru a preveni incendiile, trebuie respectate următoarele măsuri:

– păstrați o distanță de siguranță de cel puțin un metru între sobele sau alte mijloace de încălzire și materialele combustibile, precum mobilier, perdele sau lemne;
– verificați periodic sobele și instalațiile de încălzire, asigurându-se că acestea sunt în stare bună de funcționare;
– amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat;
– instalați detectoare de fum și de monoxid de carbon, care pot avertiza rapid în cazul unui incendiu sau al scurgerilor de gaze. (ISU Giurgiu)

Un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit, azi-noapte, în locuința sa de pe


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/tragedie-in-miez-de-noapte-un-barbat-a-murit-ars-in-incendiul-ce-i-a-cuprins-casa/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 27 februarie 2025 16:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.