Trei containere pentru textile, în trei cartiere din Municipiul Giurgiu
Centru, cartierul Decebal și zona Policlinică sunt locurile unde primăria Giurgiu a amplasat containere pentru textile, câte unul pe cartier, deci, trei.
Numite module pentru colectarea deșeurilor textile, cele trei containere au rolul de a-i determina pe giurgiuveni să renunțe la vechea garderobă în mod civilizat.
Așteptăm punerea în funcțiune și a containerelor pe bază de cartelă, care stau nefolosite de mai bine de un an.
Giurgiu face un pas mic, dar însemnat spre o normalitate întâlnită de mult în țările europene în materie de colectare selectivă a deșeurilor. Suntem încă foarte departe, dar primăria Giurgiu mai reduce din decalajul uriaș prin montarea în oraș a trei containere pentru textile, un fel de tomberon-șifonier pentru cei care fac ordine prin dulapul cu haine și le aruncă laolaltă cu alte deșeuri.
Cele trei puncte de colectare sunt amplasate în zone diferite ale orașului, astfel încât orice cetățean să se afle la o distanță rezonabilă de noile module, însă total insuficiente, mai ales că sunt cartiere văduvite de aceste dotări.


Astfel, noile module pentru deșeuri textile au fost amplasate în:
- Zona Policlinică(adiacent bl.T, U2, S)
- Zona Centrala(în spatele Casei de Pensii)
- Zona Decebal (adiacent Bl.54/2D)
Măsura vine în contextul noilor obligații de mediu, care cer colectarea separată a textilelor, iar operatorul de salubritate va ridica textilele de două ori pe săptămână, marți și sâmbătă.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/trei-containere-pentru-textile-in-trei-cartiere-din-municipiul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 17 iunie 2026 11:26
