Ucraina a propus amplasarea pe teritoriul său a unei subunităţi de apărare antiaeriană americane

„Este important să extindem pachetul de securitate pentru Ucraina. În primul rând, prin desfăşurarea unor forţe de apărare aeriană, chiar şi prin desfăşurarea unei subunităţi americane. Legislaţia noastră permite acest lucru” – a declarat, marţi, vicepremierul ucrainean, citat de serviciul de presă al ministerului său.

Potrivit afirmaţiilor lui Reznikov, Kievul este îngrijorat de presupusele intenţii ale Federaţiei Ruse de a amplasa arme nucleare în Crimeea. „Rusia a ocupat deja de facto Marea Azov şi a schimbat complet echilibrul în Marea Neagră, pe care a militarizat-o complet. Suntem îngrijoraţi în special de acţiunile Federaţiei Ruse care vizează pregătirea Crimeii pentru desfăşurarea de arme nucleare acolo” – a argumentat acesta.

Oleksi Reznikov a cerut, de asemenea, înăsprirea sancţiunilor împotriva companiilor implicate în implementarea proiectului „Nord Stream-2” şi împiedicarea lansării acestuia.

Pe de altă parte, Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a împiedicat desfăşurarea unor activităţi de tip terorist ale ’’pseudo-serviciului special’’ al aşa-numitei Republici Populare Luhansk (LPR). Potrivit SBU, ’’agenţii’’ urmau sau desfăşoare aceste activităţi pe teritoriul controlat de autorităţile ucrainene şi intenţionau să comită un asasinat împotriva unui ofiţer SBU, dar şi să efectueze o serie de alte atacuri teroriste în Ucraina.
 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.