Ultimele ore ale lui Cîţu la Palatul Victoria. Opoziţia votează moţiunea cu bilele la vedere

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reiterat faptul că toţi colegii săi vor vota la vedere pentru demiterea actualului Executiv. De asemenea, a cerut ca şefii Parlamentului, Ludovic Orban şi Anca Dragu, să ia toate măsurile necesare să poată vota toţi aleşii, precizare făcută în condiţiile în care un ales al PSD este depistat pozitiv cu coronavirus. „Singurul element de incertitudine pentru ziua de mâine este USR-PLUS care a refuzat să asiste la citirea moţiunii şi este dispus să ajungă la guvernare, dacă se renunţă la premierul Cîţu.  Nu vor să dea jos guvernul Cîţu pentru că a guvernat prost, ci pentru că s-au certat cu Cîţu. Pe scurt, pentru orgoliile lor”, a declarat Grindeanu.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că Opoziţia ar putea strânge chiar 285 de voturi, ceea ce înseamnă cu 51 peste numărul necesar. Însă tot liderul social-democrat a punctat faptul că e posibil să mai apară una sau două surprize, dacă mai apar confirmări de infectare cu coronavirus.

Acuzaţii AUR

Şi AUR va vota tot la vedere. Copreşedintele AUR, George Simion, i-a acuzat pe cei din PNL că au încercat „să cumpere la bucată” aleşi ai AUR. „Au promis funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi (n.r. – ai aleşilor PNL). Au încercat să ne cumpere pentru a nu fi prezenţi la moţiune colegii noştri”, a declarat Simion. AUR nu a dat niciun nume concret nume.

Pe ultima sută de metri a luat şi USR decizia privind un vot la vedere pentru demiterea Guvernului. Precizarea a fost făcută de Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al formaţiunii. La rândul său, colega sa de partid, Anca Dragu (preşedintă a Senatului), a punctat faptul că toţi parlamentarii USR vor fi prezenţi.

Florin Cîţu i-a acuzat pe cei din USR de faptul că au ajuns să dea un vot împotriva activităţii lor şi a lăsat de înţeles că regretă faptul că nu i-a scos de la guvernare mai devreme pe politicienii din partidul condus de Dacian Cioloş. „Avem nişte partide iresponsabile care aruncă România în haos”, a subliniat Cîţu, care a punctat faptul dacă există o majoritate care să-l demită, atunci PSD ar trebui să vină cu următoarea propunere de premier, dacă tot există o colaborare cu USR şi AUR.

Tăcerea lui Iohannis

Spre deosebire de alte momente cu miză politică, Klaus Iohannis nu s-a pronunţat pe tema moţiunii de cenzură. Deşi a mers luni la deschiderea anului universitar 2021-2022 şi a ţinut un discurs la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, şeful statului a evitat mass media. În trecut, preşedintele României avea mesaje care îndemnau la prudenţă şi atrăgea atenţie asupra faptului că politicienii, fie ei de la Putere sau Opoziţie, trebuie să urmărească stabilitatea internă, mai ales într-o perioadă de criză sanitară.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.