Un alt fost Ministru, acuzat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită!

În comunicatul emis pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție, vineri, 3 decembrie (Vezi comunicatele nr. 668/VIII/3 din data de 20 octombrie 2020 și nr. 740/VIII/3 din 30 octombrie 2020), apare fostul ministru al Tineretului și sportului, Nicolae Bănicioiu și respectiv, ministru al Sănătății, trimis în judecată, în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”Inculpatul Bănicioiu Nicolae, în perioada 21 decembrie 2012 – 07 aprilie 2015 ( perioadă în care ocupa funcția de ministru al tineretului și sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție), ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în cauză) și ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăți comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute. În schimb, ar fi promis că își va exercita influența asupra ministrului sănătății de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, acte reprezentate de:
– menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile,
– sau numirea pe funcția de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.
Inculpatul ar fi fost ajutat la comiterea acestei infracțiuni de trafic de influență de inculpata persoană fizică prin:
– dobândirea de către aceasta a calității de asociat în cele două societăți comerciale, în condițiile în care titularul în fapt al părților sociale era inculpatul Bănicioiu Nicolae.
– semnarea de către aceasta a unui număr de două dispoziții de plată prin casierie care atestau în mod nereal că inculpata ar fi primit suma de 1.292.122 lei, deși suma de bani s-a primit în numerar de inculpatul Bănicioiu Nicolae de la unul din cei doi martori.
– asigurarea legăturii inculpatului Bănicioiu Nicolae cu firmele în care avea interese financiare.
Inculpatul Bănicioiu Nicolae, în perioada în care ocupa funcția de ministru al sănătății, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcție, ar fi primit indirect, la data de 17 aprilie 2015, fără să i se cuvină, prin intermediul complicei inculpată persoană fizică, de la cele două firme, suma totală de 1.805.942 lei reprezentată de dividende aferente anului 2014. Foloasele materiale ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu în calitate de ministru al sănătății, acte reprezentate de:
– menținerea în funcția de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcția de manager a persoanelor din conducerea unui număr de 5 spitale publice/institute din municipiul București și județul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relații comerciale profitabile, sau numirea pe funcția de manager la aceste spitale publice/institute a unor persoane apropiate celor doi
– aprobarea alocării de finanțare spitalelor publice/institutelor aflate în subordinea Ministerului Sănătății pentru efectuarea de achiziții aferente unor proceduri pe care firmele controlate de oamenii de afaceri le câștigaseră sau intenționau să le câștige.
Totodată, în data de 06 iunie 2016, față de refuzul unuia din oamenii de afaceri de a-i mai distribui dividende aferente anului 2015, inculpatul, prin intermediul complicei ar fi transmis solicitarea sa, sub forma pretinderii de a primi dividende din două firme ale oamenilor de afaceri, complicea mai fiind la acel moment asociată doar în una dintre acestea. În anul 2018 ar fi fost încasată de către complice, de la una dintre cele două societăți, suma totală de 806.447 lei reprezentată de dividende aferente anului 2015.
Pe parcursul urmăririi penale s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul București, a părților sociale deținute în societăți comerciale și asupra sumelor de bani din conturi aparținând inculpatului BĂNICIOIU NICOLAE, respectiv asupra unor sume de bani și acțiuni aparținând complicei persoană fizică.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”
(Surse: DNA)
Cătălina Furtună persoana folosită de Bănicioiu în afacerile lui Dorin Cocoș cu spitalele din Capitală
Se pare că Nicolae Bănicioiu ar fi avut ca persoană interpusă în afacerile derulate de Dorin Cocoș cu spitalele bucureștene pe Furtună Cătălina Alexandra, potrivit unor surse DNA.
„Cunosc că BĂNICIOIU NICOLAE avea, de asemenea, persoane interpuse în cadrul DISAN ORTOMED S.R.L. şi HEMOS MED S.R.L. prin intermediul cărora încasa, la sfârşitul anului, „comisioane” sub formă de dividende. Ştiu că persoana interpusă de BĂNICIOIU NICOLAE în cadrul societăţilor anterior menţionate se numea CĂTĂLINA FURTUNĂ. Mai specific faptul că eu m-am ocupat de efectuarea demersurilor necesare pentru dobândirea calităţii de asociat a numitei CĂTĂLINA FURTUNĂ în cadrul DISAN ORTOMED S.R.L. şi HEMOS MED S.R.L”, precizează un martor DNA, după cum transmite justnews.ro.

Conform referatului DNA, Furtună Cătălina Alexandra spunea că Bănicioiu dorea deschiderea a două subconturi, pe unul dintre acestea urmând să îi facă un card soţiei acestuia.
„În data de 16.04.2015 a avut loc o întâlnire între …. şi Furtună Cătălina Alexandra. În cadrul acestei întâlniri, Furtună Mihaela, persoană interpusă de Bănicioiu Nicolae, spune că acesta doreşte deschiderea a două subconturi, pe unul dintre acestea urmând să îi facă un card soţiei acestuia, Bănicioiu Mihaela. Din discuţiile purtate rezultă că aceste conturi vor fi deschise pe numele numitei Furtună Cătălina. Se discută, de asemenea, despre HEMOS MED S.R.L. şi despre dividentele ce urmează a fi repartizate din această societate”, se mai arată în referatul DNA.

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Un alt fost Ministru, acuzat de DNA pentru trafic de influență și luare de mită!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.