Un cetățean sirian, găsit de polițiștii de frontieră giurgiuveni, într-un TIR / Bunuri de peste un milion de lei confiscate doar în 24 de ore

Un cetățean sirian, găsit de polițiștii de frontieră giurgiuveni, într-un TIR / Bunuri de peste un milion de lei confiscate doar în 24 de ore

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, în urma unui control efectuat asupra unui TIR condus de un cetățean ucrainean, un tânăr în vârstă de 21 de ani, ascuns în semiremorca ansamblului rutier.

 Joi,  6 aprilie , în jurul orei 12: 00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară un autocamion condus de un cetățean ucrainean, care transporta țevi metalice, din Turcia pentru Polonia.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că sigiliul nu era aplicat corespunzător, motiv pentru care s-a trecut la deschiderea semiremorcii, ocazie cu care a fost depistat , ascuns în compartimentul pentru marfă, un tânăr în vârstă de 21 de ani.

Bărbatul a declarat verbal că este cetățean sirian, susținând că s-a urcat în autocamion pe teritoriul Turciei, fără ca șoferul să cunoască acest lucru.

Atât persoana în cauză, cât și șoferul și autocamionul au fost preluate de către  Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor.

Bunuri de aproximativ 1.000.000 lei, descoperite  în doar 24 de ore

În ultimele 24 ore, cu ocazia controalelor specifice pe sensul de intrare, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie,  polițiștii de frontieră au descoperit ascunse  printre bagajele aflate în cala a șase autocare și în portbagajul  a trei autoturisme, aproximativ 5000 de bunuri, constând în articole vestimentare, articole de parfumerie, articole de marochinărie și încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor,  aceștia au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor cetățeni turci și români, cu vârste cuprinse între 28 și 50 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Bunurile, estimate la o valoare de 1.000.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

(Jurnal)

Sursa : ITPF Giurgiu (Insp. de poliție Raluca-Petronela Stan)

                                                                   

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, în urma unui control efectuat asupra unui TIR condus de un cetățean ucrainean, un tânăr în vârstă de 21 de ani, ascuns în semiremorca ansamblului rutier.  Joi,  6 aprilie , în jurul orei 12: 00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-cetatean-sirian-gasit-de-politistii-de-frontiera-giurgiuveni-intr-un-tir-bunuri-de-peste-un-milion-de-lei-confiscate-doar-in-24-de-ore/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=un-cetatean-sirian-gasit-de-politistii-de-frontiera-giurgiuveni-intr-un-tir-bunuri-de-peste-un-milion-de-lei-confiscate-doar-in-24-de-ore
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 7 aprilie 2023 17:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.