Un foc lăsat nesupravegheat a provocat moartea a trei animale, în comuna Crevedia Mare
Un foc lăsat nesupravegheat a provocat o tragedie astăzi, 11 martie 2025, în localitatea Dealu, din comuna Crevedia Mare. Flăcările, care s-au aprins în aer liber, s-au extins rapid la un grajd, iar în interiorul acestuia se aflau doi cai și un câine, care nu au mai putut fi salvați din cauza intensității focului.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au constatat că adăpostul animalelor ardea pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și că incendiul se manifesta cu intensitate și la vegetația uscată din jur, pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați. În plus, au ars și 50 de baloți de lucernă, crescând astfel riscul extinderii focului.
Pompierii au reușit să intervină rapid și să salveze un autoturism și o căruță aflate în apropiere, însă, din păcate, nu au putut salva animalele surprinse în grajd.
Autoritățile fac apel la cetățeni să acorde o atenție deosebită manipulării focului în aer liber și să nu lase focurile nesupravegheate, pentru a preveni tragedii de acest tip. Incendiile provocate de focul lăsat nesupravegheat pot avea consecințe devastatoare, nu doar asupra mediului și proprietăților, ci și asupra vieții animalelor și oamenilor.
Sursa: ISU Giurgiu
Articolul Un foc lăsat nesupravegheat a provocat moartea a trei animale, în comuna Crevedia Mare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un foc lăsat nesupravegheat a provocat o tragedie astăzi, 11 martie 2025, în localitatea Dealu, din comuna Crevedia Mare. Flăcările, care s-au aprins în aer liber, s-au extins rapid la un grajd, iar în interiorul acestuia se aflau doi cai și un câine, care nu au mai putut fi salvați din cauza intensității focului. La […]
Articolul Un foc lăsat nesupravegheat a provocat moartea a trei animale, în comuna Crevedia Mare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-foc-lasat-nesupravegheat-a-provocat-moartea-a-trei-animale-in-comuna-crevedia-mare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 March 2025 16:13