Un jandarm care păzea Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost găsit împuşcat

UPDATE : Jandarmeria Română a transmis că „în această dimineaţă, un jandarm din cadrul Unităţii Speciale de Pază Cernavodă, care intrase în serviciu de pază, s-a autorănit executând un foc cu armamentul din dotare, în zona capului.

De urgenţă, după acest incident, la ora 07.47, a fost transmis primul apel către serviciile de specialitate. Subofiţerul a fost preluat de către un elicopter SMURD şi transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor.

La acest moment, nu se cunosc cauzele acestui incident. Subofiţerul are 44 de ani, iar la cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt.”

UPDATE: Pacientul este în comă, a fost intubat de medicul de la elicopter şi urmează să fie transportat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Un jandarm împuşcat a fost găsit în dimineaţa zilei de marţi, 9 martie. Salvatorii ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină în cazul persoanei rănite. La faţa locului au ajuns un elicopter SMURD şi un echipaj de prim-ajutor.

Jandarmul împuşcat face parte din unitatea specială de la Centrala nucleară de la Cernavodă.

Medicii l-au găsit în stare de inconştienţă. La această oră i se aplică protocolul de resuscitare.

Procurorii Parchetului Militar vor ancheta cazul.

Vom reveni cu alte informaţii

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.