Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu
Un Joc
de Tudor Andreea Ruxandra
Dacă viaţa asta este un joc şi nimic mai mult,
Îmi pare rău că a durat atât de mult …
Să înţeleg că trebuie să îl joc cu tine,
Privindu-ne în ochi, ţinându-ne de mână…
Ne-am închis în noi mai mult decât ne-am închis în case.
Ia spune, mai ştii să iubeşti?
Arată-mi iubirea de care este capabilă inima ta
Peste care s-a aşternut praful.
Nu ştiu ce arde mai tare: cerul sau sufletul,
Când noi stăm aici pe loc cu apa până la glezne
Dar nu de la ploaie ci de la lacrimi,
Şi în loc de pâine şi vin ne hrănim cu ştiri şi rugăciune.
De la secundă la secundă, nisipul din clepsidră dispare în van,
Undeva într-o mare de lacrimi
Dar dacă mă iei acum de mână şi mergi pe acest drum cu mine
Putem să fim mai mult, să facem mai mult.
Valize de amintiri, atât s-a putut salva
Din casele ce ard ca beţele de chibrit, şi cu ce scop?
Ele ard ca durerea din ochii mamelor ce îşi aşteaptă copiii la masă,
Aşteaptă un semn care nu o să mai vină.
S-au rupt suflete în două
Când noi încă mai vorbim de iubiri ca-n basme
Şi mai e şi teroarea pe care au tatuat-o cu forţa în sufletele copiilor…
Privindu-i în ochi, ce poţi să le explici?
Ne-am pierdut când am avut prea multe…
Acum vrem puţină iubire, vrem pace,
Ştim că ne este suficient, acum ştim să jucăm
Jocul ăsta complicat numit viaţă.
Mai trebuie să îi învăţăm şi pe restul
Să joace acest joc cu noi…
Dacă am putea vindeca pe cât rănim,
Să construim pe cât distrugem…
Să folosim toată energia asta altfel,
Să iubim pe cât urâm…
Îţi dai seama unde am putea fi?
Avem cheia, mai trebuie să găsim uşa potrivită.
Uită-te la lacrimile din ochii noştri
Când o pasăre albă
Zboară deasupra noastră,
Ajută-mă s-o chem!