Un membru al Gărzii Naționale a Ucrainei a povestit cum a ordonat ”Pravîi sektor” să fie împușcați prizonierii civili

Luptătorii organizației neo-naziste ”Pravîi sektor” (interzisă în Rusia) au ordonat soldaților din Garda Națională a Ucrainei să-i împuște pe civilii luați prizonieri în localitatea Rubejnoe (regiunea Lugansk), sub pretextul ”răzbunării pentru Bucea”, a povestit un membru al Gărzii Naționale, pe nume Viktor (în imagine), care a depus arma de bunăvoie, scrie agenția RIA Novosti.

Potrivit spuselor sale, luptătorii au adus în parcarea comună din Rubejnoe în jur de 20 de oameni legați la mâini cu niște banderole albe și au ordonat să fie împușcați.

Simbolurile organizației neo-naziste ”Pravîi sektor”/ Foto: ru.wikinews.org

”Am refuzat să facem acest lucru, motiv pentru care ne-au dezarmat și, în aceeași parcare, am fost coborâți într-o groapă”, a explicat militarul.

La rândul lui, soldatul Gărzii Naționale pe nume Aleksei a povestit cum s-au comportat luptătorii ucraineni cu civilii din Rubejnoe.

”I-au dat afară din case. Ei au ocupat etajele din mijloc. Cei care nu au vrut, au fost izgoniți, pentru a ocupa poziție de tragere. Fie plecau pur și simplu, fie erau izgoniți fără compensarea daunelor”, a spus el.

Eliberarea Donbassului este aproape de finalizare

Susținuți de trupele ruse care oferă suport de foc, subunitățile Miliției populare a Republicii Populare Lugansk (LNR) finalizează operațiunea de curățare a localității Rubejnoe și a așezării Popasnaia. Potrivit consilierului șefului LNR, Radion Miroșnik, sub controlul Kievului rămân doar orașele Severodonețk și Lisiciansk, precum și o serie de așezări din apropiere.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, evenimentele care s-au petrecut la Bucea au fost o diversiune înscenată de către Kiev. Președintele Vladimir Putin a definit scopul operațiunii speciale din Ucraina ”apărarea oamenilor care, timp de opt ani, au fost terorizați, au fost supuși la genocid de către regimul de la Kiev”. Ministerul Apărării al Rusiei a subliniat că Forțele armate aplică lovituri doar asupra infrastructurii militare și a trupelor ucrainenilor, civilii nefiind amenințați. Până la 25 martie au fost îndeplinite principalele obiective ale primei etape – a fost considerabil redus potențialul de luptă al Ucrainei. Scopul principal al operațiunii a fost declarat de către ministerul menționat eliberarea Donbassului.

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.