Un preot pozitiv Covid-19 a mers la două botezuri și o înmormântare. Ce măsuri au luat autoritățile

Depistat pozitiv pentru Covid-19, un preot din Alba Iulia a continuat să meargă la bisercă și să oficieze slujbe.

Preot infectat cu Covid-19, la botez și înmormântare

Situație de neînchipuit în Alba Iulia. Preotul de la o biserică din cartierul Micești, în loc să stea în izolare, a mers la slujbă și a participat chiar la două botezuri și o înmormântare la nici 24 de ore de când a fost diagnosticat cu Covid-19.

Potrivit presei locale, bărbatul a fost depistat pozitiv sâmbătă seara, pe 30 octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Acesta ar fi fost testat rapid, iar rezultatul pozitiv ar fi fost comunicat după testare.

După apariția în spațiul public a informațiilor despre preotul infectat cu Covid-19 care a sfidat legea, participând la slujbe, Arhiepiscopia Alba Iuliei a deschis propria anchetă.

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii legate de prezenţa fizică la sfintele slujbe a preotului Ioan Şopterean, paroh al parohiei Miceşti, în contextul confirmării infectării sale cu Covid-19, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă internă pentru stabilirea exactă a circumstanţelor în care s-a petrecut această situaţie regretabilă.

Ca de fiecare dată, Arhiepiscopia Alba Iuliei reiterează recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la respectarea măsurilor de precauţie şi protecţie sanitară şi a dispoziţiilor autorităţilor competente, îndemnând clerul şi credincioşii să sporească rugăciunile pentru sănătate şi pentru oprirea pandemiei”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Alba Iuliei pentru alba24.ro.

Municipiul Alba Iulia

Polițiștii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu, preotul fiind cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„Poliţiştii din Alba Iulia s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, un barbat, de 43 de ani, din Alba Iulia, ar fi încălcat măsura izolării la domiciliu, dispusă ca urmare a diagnosticării cu virusul SARS – CoV2, pentru o perioadă de 14 zile, din data de 31 octombrie 2021.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene Alba, Ionela Popa.

451 de decese în rândul pacienților infectați cu Covid-19, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19 şi au fost raportate 451 de decese, din care 2 din perioada anterioară.

Din totalul de 451 de pacienţi decedaţi, 411 erau nevaccinaţi şi 40 vaccinaţi. Cei 40 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 39 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

La ATI sunt internaţi 1890 de pacienţi. 371 de copii infectaţi cu noul coronavirus sunt în spital, 34 fiind la ATI. Incidenţa îmbolnăvirilor în Bucureşti este în scădere, fiind 12,89.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.