Un scurtcircuit electric a lăsat pe drumuri o familie din Remuș

Un scurtcircuit electric a lăsat pe drumuri o familie din Remuș

O familie din Remuş a rămas fără locuinţă în urma unui incendiu violent izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică din cauza unui scurtcircuit.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Remuş pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. În momentul producerii incendiului, proprietarii nu erau acasă, iar flăcările au fost observate de vecini, care au alertat autorităţile. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă şi o ambulantă SMURD. Când au ajuns echipajele, locuinţa ardea violent, atât în interior, cât şi la nivelul acoperişului, suprafaţa cuprinsă de flăcări fiind de aproximativ 150 de metri pătraţi”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de ISU Giurgiu.

Două camere, un hol şi bunurile din interior au ars în proporţie de 80 la sută, iar la celelalte încăperi au fost distruse tavanele şi pereţii au fost afectaţi de fum.

Fiind observat târziu, incendiul s-a extins şi la o autoutilitară parcată în curte, fiind arse prelata şi o roată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit.

O familie din Remuş a rămas fără locuinţă în urma unui incendiu violent izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/un-scurtciruit-electric-a-lasat-pe-drumuri-o-familie-din-remus/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 5 noiembrie 2023 23:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.