Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia-Ucraina

Ungaria s-a oferit vineri seară să găzduiască la Budapesta tratative de pace între Rusia şi Ucraina, în a doua zi a unei invazii lansate de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.

Peter SzijjartoFoto: Profimedia Images

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a explicat că i-a telefonat omologului său rus, Serghei Lavrov, precum şi directorului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, scrie Agerpres.

„Le-am propus ca discuţiile să aibă loc la Budapesta, un loc sigur” pentru cele două delegaţii, a spus el într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.

„Mi-au mulţumit pentru ofertă şi au spus că o vor lua în considerare”, a adăugat ministrul. „Sperăm că în următoarele ore sau zile se va ajunge la un acord pentru începerea tratativelor”, a subliniat el.

Ungaria, membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a apropiat de Moscova în ultimii ani sub egida naţionalistului Viktor Orban care, joi, a condamnat, totuşi, invazia.

Anterior, Rusia se declarase dispusă să organizeze o întâlnire cu o delegaţie ucraineană la Minsk, capitala Belarusului, cerând armatei ucrainene să se predea, o condiţie prealabilă pentru „negocieri”.

„Vedem că Moscova sugerează ca diplomaţia să se ţină sub ameninţarea armelor, în timp ce bombele, focul de mortiere, artileria de la Moscova au în vizor civilii”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Kremlinul a refuzat sistematic discuţiile cu Ucraina, în pofida solicitărilor repetate din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski înainte de declanşarea invaziei ruse

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.