Ungaria, sancționată pentru comportamentul fanilor de la Euro 2020 – Decizia finală luată de UEFA

​Comisia de Apel a UEFA a anunţat, miercuri, deciziile în cazul federaţiei din Ungaria, sancţiuni venite ca urmare a comportamentului discriminatoriu al suporterilor la trei meciuri din cadrul Campionatului European 2020.

Apelul federaţiei ungare a fost acceptat parţial, astfel că naţionala Ungariei este sancţionată cu disputarea cu porţile închise a următoarelor două meciuri sub egida UEFA în care este gazdă. Însă în cazul celui de-al doilea meci, sancţiunea este suspendată pe o perioadă de doi ani.

De asemenea, forul de la Budapesta a fost amendat cu 100.000 de euro şi va trebui ca la următoarele două partide de acasă ale naţionalei să afişeze un banner cu mesajul: „#EqualGame” şi cu logo-ul UEFA.

În iulie, Federaţia Ungară de Fotbal fusese sancţionată de Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA cu disputarea a trei partide de acasă cu porţile închise, dintre care în cazul uneia sancţiunea era cu suspendare pe doi ani, cu o amendă de 100.000 de euro şi cerinţa de a afişa la cele trei meciuri banner-ul cu mesajul „#EqualGame”.

Meciurile la care s-au semnalat problemele care au dus la aceste sancţiuni sunt Ungaria – Portugalia (15 iunie), Ungaria – Franţa (19 iunie) şi Germania – Ungaria (23 iunie), toate trei de la Euro 2020, scrie News.ro.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Ungaria, sancționată pentru comportamentul fanilor de la Euro 2020 – Decizia finală luată de UEFA

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.