Skip to content

Un preot interzice divorţul unei femei cu cinci copii, abuzată de bărbatul alcoolic. „Dacă ea refuză să se culce cu el…“

Întâmplarea desprinsă parcă din scrierile medievale se petrece în localitatea suceveană Vârfu Dealului, din comuna Pârteştii de Jos a judeţului Suceava. 

Cristina şi Nicu s-au căsătorit în urmă cu 15 ani şi au împreună cinci copii. Soţia susţine că soţul ei a devenit agresiv în urmă cu cinci ani, după ce s-a născut mezinul familiei.

Bărbatul este un înrăit consumator de băuturi alcoolice şi când se îmbată nu mai poate să-şi stăpânească mânia. Îşi bate soţia de faţă cu copiii. Ultima dată s-a întâmplat anul acesta în luna martie. Atunci femeia a sunat la Poliţie şi a cerut ajutor. Agresorul s-a ales cu un dosar penal.

„De Buna Vestire am făcut peşte, că era dezlegare, şi ne-am pus să mâncăm toţi. El, care începuse să bea de cu o zi înainte, a luat sticla de votcă şi a pus-o sfidător pe masă şi bea direct din ea. Spunea: «Na, să crăpi tu de ciudă». L-am lăsat în plata lui, pentru că aveam un unchi în vizită. 

De când a venit acasă, mă tot ameninţa să-mi retrag acţiunea de divorţ, că, dacă nu, zile bune, nu voi avea. Şi chiar ameninţări mai grele. Apoi a început nebunia, aşa că am chemat poliţia, care a emis ordin şi l-a scos din casă. Am hotărât să divorţez pentru că îmi ajunge. Dacă s-ar îndrepta şi ar deveni om de casă şi tată la copii, poate m-aş mai gândi. Dar el nu a dat niciun semn de îndreptare. Am 5 copii şi cel mai mult mă gândesc la ei, pentru că, la felul cum se poartă, le dă o învăţătură foarte proastă. Sunt multe de povestit” a spus Cristina, pentru publicaţia locală Crai nou.

Femeia şi-ar fi făcut curaj să pună capăt căsniciei mai devereme, însă, susţine ea, preotul din sat, Cristian Purice, ar fi ameninţat-o că dacă divorţează rămâne şi fără bani şi fără copii.

Într-un interviu acordat presei locale, părintele a recunoscut că a sfătuit-o să nu divorţeze, „să îşi ducă crucea” pentru că soţul este cel care aduce banii în casă.

„Trebuie să fie o creştină care are bărbat şi copii. Eu m-am băgat să fac împăcare, am chemat-o la biserică de două ori, dar n-a venit. Sunt 5 copii la mijloc şi pe mine mă doare, dar dacă a ieşit aşa nu mă mai bag, o să-i las în treaba lor. (…) Să vă mai spun cum vine problema şi de unde începe totul. Ea refuză să se culce cu el. Când un bărbat vine acasă de la drum şi are nevoie de soţie, şi ea refuză, ce se întâmplă în casă?” a întrebat părintele, potrivit „Crai nou“.

Vă recomandăm şi

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Designed using Unos. Powered by WordPress.

×

Apreciaza pagina sa afli ultimele stiri!!

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com