Viața copiilor pusă în pericol la „Târgul Tradițional de Sf Dumitru – Bolintin Vale”

Viața copiilor pusă în pericol la „Târgul Tradițional de Sf Dumitru – Bolintin Vale”

Toți copiii își doresc să se distreze în târgurile și bâlciurile organizate cu ocazia anumitor sărbători, fără a ști, însă, că viața le este pusă în pericol la orice pas.

Mașinuțele, călușeii și aparatele de distracție sunt, de cele mai multe ori, ruginite, cârpite și vopsite pentru a nu se vedea cât sunt de deteriorate.

Comisarii de la Protecția Consumatorului Giurgiu reduce în prim plan aceste deficiențe, descoperite în aceste zile la „Târgul Tradițional de Sf Dumitru – Bolintin Vale”.

Au fost verificați 5 operatori economici, iar cele constatate au dus la aplicarea unor amenzi drastice.

-5 amenzi contravenționale în valoare de 39.000 lei

-1 avertisment

-oprirea prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate, pentru 4 operatori economici

Mihai St.Clara IF-echipament agrement

folosirea unor topogane gonflabile fără documente care să ateste testarea și/ sau certificarea

-neprezentarea registrului unic de control

-o amendă contravențională în valoare de 6.000 lei

-1 avertisment

-oprirea prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate

IF Bradoș Anca- echipament agrement

-folosirea unui trenuleț cu 4 machete fără gard de protecție în zona accesibilă copiilor

– folosirea unui topogan gonflabil fără covoraș de protecție pentru coborârea copiilor

-o amendă contravențională în valoare de 6.000 lei

-oprirea prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate

SC Darton Madynu SRL- echipament agrement

folosirea unor mașinuțe tamponabile având buretele deteriorat

-existența unor fire electrice neizolate

-existența unor lanțuri cu găuri și a unui spațiu între podea și scară

-o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei

-oprirea prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate

Vioparc Ambecea SRL-echipament agrement

folosirea unor mașinuțe tamponate cu burete deteriorat pe tetieră, mâner și șezut

-o amendă contravențională în valoare de 7.000 lei

-oprirea prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate

II Gilea Nicolae Laurențiu–echipament agrement

-echipament de agrement Sky, cu lift, fără gard de protecție

-o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei

Toți copiii își doresc să se distreze în târgurile și bâlciurile organizate cu ocazia anumitor sărbători, fără a ști, însă, că viața le este pusă în pericol la orice pas.…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/viata-copiilor-pusa-in-pericol-la-targul-traditional-de-sf-dumitru-bolintin-vale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 octombrie 2023 11:27

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.