Virusolog: „Nu există niciun motiv pentru testarea gratuită. Statul a oferit acces gratuit la vaccinare”. Ping-pong parlamentar cu Certificatul verde

PNL trage de timp în ceea ce priveşte proiectul de lege referitor la obligativitatea Certificatului verde la locul de muncă, în condiţiile în care Florin Cîţu se opune gratuităţii testării angajaţilor statului şi i-a cerut preşedintelui Comisiei de sănătate, Nelu Tătaru, să mai ţină la comisie iniţiativa, până este găsită o formulă de compromis. „Nu susţin testarea pe bani publici pentru că va afecta vaccinarea. Ne vom abţine”, le-a transmis Florin Cîţu deputaţilor şi senatorilor liberali într-o şedinţă ţinută la Parlament. 
Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a pus imediat în aplicare decizia de partid. Mai precis, Tătaru, care conduce structura ce are principalul cuvânt asupra formei proiectului de lege privind Certificatul verde, a anunţat că PNL se va abţine la comisie în ceea ce priveşte gratuitatea testării bugetarilor timp de două luni, adică amendamentul depus de PSD. 
„La această lege, faţă de Senat, este acel amendament depus de PSD în care era gratuitatea pe două luni, pe zece teste pe lună, pentru cei care nu se vaccinau şi erau testaţi. Testarea era suportată din bani publici. În decizia de astăzi (ieri, n.r.) de la grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor s-a votat ca noi, grupul parlamentar al PNL, să ne abţinem la acest amendament. Considerentele sunt că statul oferă vaccin gratuit, testarea să se facă contra cost”, a afirmat Tătaru, care a punctat că o întârziere a iniţiativei legislative, care ar fi trebuit discutată ieri, a fost cauzată şi de amendamentele depuse de AUR. 
O poziţie opusă are PSD, formaţiunea cu cel mai mare număr de parlamentari. Social-democraţii sunt de părere că o formulă care nu ar permite varianta testării la intervale dese de timp ar duce la discriminări. „Să fie clar că PSD nu intenţionează să dea oameni afară”, a declarat Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD. Menţiunea referitoare la concedierea oamenilor este o săgeată directă faţă disponibilitatea PNL şi USR de a recurge inclusiv la sancţiunea desfacerii contractului de muncă pentru angajaţii care nu ar fi de acord inclusiv cu testarea regulată, nu neapărat doar refuzul vaccinării.
Pe de altă parte, inclusiv USR şi UDMR sunt de acord cu o perioadă de graţie de 60 de zile pentru cei nevaccinaţi, perioadă în care statul să plătească testele periodice pentru angajaţii care nu au făcut vaccin. 

Tergiversarea proiectului 

Nelu Tătaru a invocat tergiversarea proiectului de lege de faptul că trebuie să fie avizat de numeroase comisii, iar pentru raport este o situaţie similară, fiind nevoie mai întâi de agrearea variantei preliminare.
 „Sunt şase comisii raportoare la acest proiect de lege. Noi (n.r. – Comisia de sănătate) vom avea un raport preliminar mâine sau poimâine în care vom putea evalua şi amendamentele şi vom vedea şi votul. Celelalte comisii vor avea, la rândul lor, şedinţe de raport. Vom avea stabilită săptămâna viitoare, cred că miercuri, o şedinţă de plen în care să trecem acel Certificat verde”, a completat Nelu Tătaru. Termenul iniţial pe care îl stabilise Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru avizarea iniţiativei era 12 noiembrie, iar pentru raport, 19 noiembrie, adică vinerea aceasta. Niciuna dintre comisiile avizatoare nu s-a pronunţat pe forma actuală a proiectului de lege. 

Cristian Apetrei: „Nu e niciun motiv de testare gratuită a angajaţilor” 

Testarea cu plata din buzunar sau nu este subiect de controversă şi în spaţiul public. Spre deosebire de sindicate, experţii în sănătate se opun suportării de către stat a acestor costuri. Prof.dr. Cristian Apetrei, expert virusolog, cadru didactic universitar la Universitatea Pittsburgh, SUA, susţine că statul şi-a făcut datoria prin asigurarea accesului gratuit la vaccinul anti-COVID. „Nu există niciun motiv pentru testarea gratuită. Statul a oferit acces gratuit la vaccinare. Chiar cu infecţie prealabilă, vaccinarea era indicată, deoarece oferea boost-ul necesar unei imunităţi solide şi de durată mai mare”, a scris universitarul pe pagina sa de socializare. 

În aceste condiţii, mai scrie profesorul, dacă cineva a optat pentru a fluiera la Lună şi se face că plouă, nu este nicio problemă: „Să suporte costurile testării. Dacă cineva are bani de paradit pe Arbidol din piaţă, are cu siguranţă şi bani de testare”. Iar dacă cineva are o elementară cultură medicală, va înţelege că testare în absenţa trasabilităţii reprezintă doar o risipă inutilă, a adăugat expertul. „Cine propune un certificat verde cu testare inclusă, dar fără a include trasabilitatea, se poate aştepta să i se ceară demisia. Pentru că e o nouă prostie în panoplia de prostii eterne şi fascinante ale acestei pandemii. Iar vaccinaţii, câţi or fi, trebuie să protesteze dacă statul decide să plătească testarea. Sau să ceară statului să le ofere contravaloarea testelor plătite pentru cei nevaccinaţi”, a conchis profesorul.

Jurma: „Scad cazurile când se îngrijorează Iohannis”  

Cercetătorul Octavian Jurma face observaţii pe marginea cifrelor oficiale ale pandemiei care par să fie sensibile la starea de spirit a preşedintelui ţării. „Miracolul din valul 2 se repetă şi în valul 4. Imediat după discursul în care preşedintele îşi exprima îngrijorarea pentru evoluţia pandemiei în România, mortalitatea scade miraculos. Astfel, mortalitatea a scăzut în octombrie şi noiembrie 2021 la jumătate faţă de august şi septembrie 2021, când avem mult mai puţine cazuri şi o situaţie mult mai bună în spitale. De asemenea, numărul de decese e în cădere liberă şi a ajuns la niveluri pe care le aşteptam abia peste 2 săptămâni”, notează cercetătorul. 
Discursul preşedintelui, mai spune cercetătorul, a avut un efect miraculos de pozitiv asupra tuturor indicatorilor din valul 4-Delta: „Păcat că s-a îngrijorat doar la 18.000 de cazuri pe zi. Dacă se îngrijora la 3.000 de cazuri pe zi, poate evitam dezastrul din valul 4”.

„Vom afla adevărul peste două luni” 

Jurma spune că este normal ca numărul de decese să înceapă să scadă în această perioadă pentru că suntem la două săptămâni după vârful de cazuri, însă nu şi mortalitatea. 
„Mortalitatea scade în faza ascendentă (când numărul de cazuri creşte mai repede decât numărul de decese) şi creşte în faza descendentă (când numărul de cazuri scade mai repede decât numărul de decese). Este exclus ca în România să moară în mod miraculos un procent mai mic dintre cei infectaţi când situaţia epidemiologică este dezastruoasă, decât mureau atunci când situaţia era relativ stabilă. Este deci mult mai probabil că în săptămânile trecute s-au înregistrat cu până la 50% mai multe decese decât s-au raportat oficial. Vom afla însă adevărul abia peste două luni. Pentru moment, trebuie să credem în miracole cu iz de sulf politic şi dorinţă instituţională de conformare cu aşteptările conducătorilor politici”, argumentează dr. Jurma.
Tot în luna octombrie, datele oficiale anunţate duc la o curbă a deceselor care începe să şovăie şi să facă „un pas înainte şi doi înapoi” reflectând scăderea miraculoasă a mortalităţii, după care are o cădere prematură şi aproape verticală, adaugă expertul: „Este exclus ca în România curba deceselor sa fie mai îngustă şi mai abruptă decât cea a infectărilor. Asemenea scăderi aproape verticale ale deceselor au mai apărut în România doar în iunie 2021, când au fost raportate din pix decesele din octombrie-decembrie 2020. Aceste miracole sunt din păcate iluzii de scurtă durată. Odată ce adevărul iese la iveală, vom afla fie că «a fost o greşeală de calculator», fie că «a fost o greşeala omenească firească, nu poate fi nimeni de vină»”.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Virusolog: „Nu există niciun motiv pentru testarea gratuită. Statul a oferit acces gratuit la vaccinare”. Ping-pong parlamentar cu Certificatul verde

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.