Vlogger galez, în vizită într-un sat de romi din România: „Lumea m-a avertizat să evit să vin aici, că e periculos“ VIDEO

Simon Wilson (29 ani), fost agent imobiliar din Ţara Galilor care a renunţat de două ori la facultate, s-a lăsat de meserie şi are din decembrie 2016 un canal de Youtube cu aproape 790.000 abonaţi. „Este unul dintre cele mai mari staruri de pe Youtube din Ţara Galilor“, l-a proclamat presa din Marea Britanie. 

Wilson a ajuns şi în România, în toamna lui 2019, vizitând Bucureştiul, Braşovul şi un sat din împrejurimi. 

Despre Capitală, galezul s-a arătat mirat că oamenii parchează în mijlocul străzii, oriunde le vine la îndemână. „Este un oraş interesante. Iar clădirile sunt drăguţe, dar au nevoie, categoric, de ceva muncă, nu sunt sigure“, spune el. După ce urcă într-un tren din Gara de Nord cu ceva emoţii şi după ce scapă de o tentativă de escrocherie, Simon şi Ben se liniştesc şi admiră peisajul montan. 

Braşovul le place ceva mai mult, dar ţinta lor era să viziteze „un sat periculos de ţigani“.

„Chiar şi localnicii m-au sfătuit să nu merg într-un astfel de sat, mai ales străini fiind, cu o cameră video scumpă, nici în trecere, pentru că mi-ar tăia cauciucurile maşinii“, a povestit Simon, însoţit în excursie de fratele său Ben. 

Ei apelează la serviciile unui taximetrist, ghid local, Gabriel, care le povesteşte ce a păţit el odată când turiştii săi au fotografiat o căruţă cu ţigani. „Dar mie nu mi-e frică de ei“, spune calm ghidul. 

Cei trei merg într-un sat dintre lângă Rupea şi Sighişoara, unde sunt primiţi într-o casă de romi gospodari, care muncesc la „o fabrică de air bag-uri“, după cum îi prezintă Gabriel. 

Galezii ar vrea să mai meargă la nişte case din sat, dar ghidul le spune că vecinii sunt invidioşi că el aduce mâncare familiei la care i-a dus în vizită, aşa că ar fi mai bine să evite plimbarea prin sat. „Dacă nu le-aş aduce mâncare, nu ar fi prea prietenoşi“, explică Gabriel. 

La întoarcere în Braşov, străinii trec prin Viscri, „satul Prinţului Charles“. „Călătoria asta ne-a deschis ochii. Te face să apreciezi ce ai“, a mărturisit Simon Wilson care şi-a intitulat filmuleţul „Nu ar trebui să vizitezi un sat românesc de ţigani“. 

[embedded content]

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Jamaicanul care a demitizat cele mai mari 10 minciuni despre România: „Ascultaţi-l pe David Cameron, care-i lăuda pe români că sunt muncitori“ 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.